Nişte prieteni care se căsătoresc, da' n-au aşa, cum ar veni, prea multă tragere de inimă, au decis că mai bine ar fi să organizeze o nuntă tematică. Au ales ca teme principale, desigur, haosul şi mai cu seamă ceea ce se cheamă instituţia iluziei. Până atunci mai e puţin. Cu indulgenţă, o lună. Felicitările sunt gata. Şed în sertar cuminţi, pentru că timpul de distribuţie e limitat, precum şi interesul. Dacă cineva ţine musai să le-mpartă, atunci să facă bine socrii să se pătrundă de sentimente d-astea. Pentru ei, mirii, e suficient că li se-ntâmplă.
Apropo de invitaţii, fiecare mireasă îşi scoate pârleala cum crede ea mai bine. Adică fiecare îşi duce lupta cu armele sale. Loviturile prietenei cu pricina sunt scurte, bruşte, dar, în felul lor, graţioase. De pildă, a croit cu măiestrie textul pentru invitaţii. Să fie ceva deosebit, ceva din suflet, să se vadă tuşa personală. A băgat din top la text cum că, lume, lume!, de ce ţi-e frică, d-aia nu scapi, şi uite-aşa ajunseră ei să se prezinte curând pe la stările civile. În mod clar, vorbele nu penetrează emoţional invitaţii.
Aceştia vor trata fraza cu măsură şi luciditate, vor păşi lin şi repede peste povestea de iubire şi vor aşterne calcule minuţioase pe hârtia conjugală: avem obligaţii?, e musai să mergem?, cât le dăm?, avem cu ce ne-mbrăca?, costumul trebuie dus la curăţat?, pantofii de birou merg? Precum şi alte aspecte obiective. Însă mireasa îşi va fi atins de mult ţinta, şi anume să-i rămână ăluia întipărit atât pe hârtie, cât şi pe retină şi pe scoarţa cerebrală că într-adevăr de ce i-a fost frică - ha-ha! - n-a scăpat.
Şi, cu invitaţi sau fără, cu bagaje sau fără, cu trâmbiţe sau fără, cu veri sau fără, el o va duce frumuşel de mână acolo unde se zice "da" şi nu se pune că te-ai răzgândit dup-aia. Superb!
Mă rog, pentru că treburile deja au căpătat o-ntorsătură c