Mesajul a fost trimis. Multumesc!

100 de elevi din Valea Jiului, abandonaţi la Paris

Publicat in Gandul, joi 1 mai 2008 ·

Aproximativ 100 de elevi din Petroşani plecaţi, de luni, în excursie la Paris au fost nevoiţi să doarmă o noapte în autocar, în curtea hotelului din capitala franceză, deorece agenţia Avangarde Club, cu care şcoala încheiase un contract nu le-a plătit cazarea. Şcolarii au fost practic abandonaţi în Franţa, potrivit părinţilor, autocarul fiind sechestrat câteva ore în curtea hotelului, şoferul forţând până la urmă ieşirea. În condiţiile în care s-au trezit că rezervările pentru care au plătit 350 de euro nu aveau acoperire, elevii s-au cazat până la urmă la un alt hotel, la câteva zeci de kilometri de Paris.

„Trebuiau să aibă un sejur de şapte zile, au ajuns azi noapte (n.r. ieri noapte) la destinaţie, dar acolo li s-a spus că agenţia nu a virat garanţia pentru rezervare şi angajaţii hotelului nu i-au lăsat să plece, au închis bariera şi au dat drumul la rottweileri în curte. Elevii au stat în autocar, iar spre dimineaţă şoferul a profitat când s-a ridicat bariera şi a scos maşina de acolo. Pe la ora 3 după-amiază m-a sunat fiica mea plângând şi mi-a zis că au fost cazaţi la un alt hotel. Stau câte 4 în cameră şi au plătit 10 euro pe zi fiecare, pentru patru zile.

Eu nu am semnat nici un contract, nu am nici o chitanţă. Şcoala s-a ocupat de tot. Nu vreau decât ca fata să ajungă cu bine acasă”, ne-a spus Horaţiu Hulea, părintele unuia dintre elevi. Conform aceloraşi surse, elevii vor trebui să pună mână de la mână pentru a putea să plătească şi motorina necesară returului, şoferul afirmând că nu i-au fost viraţi banii pe card. Aceeaşi agenţie de turism a lăsat, săptămâna aceasta, în Germania, un al grup de 44 de elevi, din Deva şi Abrud, după ce şi în acest caz, şoferul autocarului a rămas fără bani de combustibil. Spre deosebire de elevii petroşăneni, copiii din Deva au renunţat la sejur, întorcându-se în ţară. Reprezentanţii agenţiei Avangarde

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 56 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 51 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°