Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săptămâna de foc a guvernului Boc

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 25 mai 2010 ·

Chiar dacă executivul decide miercuri să-şi asume răspunderea în faţa parlamentarilor, măsurile de austeritate nu pot fi aplicate de la 1 iunie. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

În această săptămână, guvernul trebuie să răspundă la marea provocare de care depinde viitorul ţării. După cum a promis, executivul îşi va asuma răspunderea pe pachetul de legi care va pune în aplicare reducerile de pensii, salarii şi indemnizaţii. Însă, cu toate etapele pe care trebuie să le parcurgă, măsurile nu vor putea intra în vigoare de la începutul lunii iunie, aşa cum au fost anunţate.

Ce nu se ştie încă este în ce măsură vor fi luate în considerare solicitările sindicatelor şi ale patronatelor. Vineri, după întâlnirea cu oamenii de afaceri, premierul Emil Boc a declarat că propunerile patronatelor, la fel ca şi cele ale sindicatelor, vor fi analizate de miniştri şi „vor fi avute în vedere de către guvern cu ocazia aprobării scrisorii de intenţie către FMI”. Cel târziu mâine, când este programată şedinţa de guvern, cabinetul Boc va lua decizia finală în privinţa măsurilor pentru care îşi va asuma răspunderea în parlament.

UGIR-1903 şi CONPIROM au decis însă să nu mai susţină memorandumul cu FMI şi să se abţină astăzi de la vot în Consiliul Economic şi Social (CES) asupra memorandumului cu Fondul, deoarece „nu cred că este treaba patronatelor să decidă asupra scăderii salariilor bugetare şi a pensiilor”, a spus Ioan Cezar Corâci, liderul UGIR-1903.

În replică, Florian Costache, şeful CES, a declarat că pe ordinea de zi nu există discutarea scrisorii cu FMI. „Scrisoarea va fi transmisă din nou în CES dacă guvernul nu decide să-şi asume răspunderea”, a precizat el.

Paşii asumării

Până să vadă însă în Monitorul Oficial actele normative privind transpunerea măsurilor convenite cu Fondul, guvernul mai are de aşteptat, întârzierea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 36 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 24 minute
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 4 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°