Deplasarile in teritoriu urmeaza sa devina o regula pentru liderii PDL de la centru, a anuntat vineri secretarul general al democrat-liberalilor, Ioan Oltean, citat de Agerpres, adaugand ca aceasta este una dintre cheile succesului politic: "E o nota pe care subsemnatul - deci nu-l amestecati pe domnul presedinte Boc, pentru ca este initiativa mea si a domnului Flutur - prin care noi incercam sa fim cat mai prezenti in teritoriu, sa luam contact direct cu cetateanul. Si evident ca suntem interesati de o serie de manifestari politice, culturale, sociale, religioase la care sa participam. Nu vad niciun fel de problema, nu stiu de ce s-a facut atata valva de un lucru absolut normal. Nu am facut-o pe ascuns, a fost o informare pe care noi am cerut-o din teritoriu, la vedere, nu a fost nimic secret. Ce e secret sa participi la o sfintire de biserica sau la zilele orasului nu-stiu-care?".
Declaratia lui Ioan Oltean vine dupa ce cotidianul Gandul a scris, joi, ca liderii PDL din teritoriu au primit, imediat dupa Congresul din luna mai, o circulara de la centru prin care li se cerea ca, in termen de 10 zile, sa alcatuiasca un calendar al actiunilor culturale, religioase si politice din teritoriu, pana la sfarsitul anului, la care sa fie invitati ministrii, secretarii de stat si alti demnitari ai partidului, in frunte cu Emil Boc.
'); document.write(''); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split('.'); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + "." + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape("%3Cscript src='http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/6f9a5c605776a392e488bdc4b90824f2/"+ cHannel_domain +"' type='text/javascript'%3E%3C/script%3E"));
"Sunt multe chei ale succesului, important este sa le folosesti pe toate, pana una se potriveste. Una dintre chei este aceea de a fi pre