Primarii din comunele Bărăganu şi Nicolae Bălcescu şi din oraşul Techirghiol, judeţul Constanţa, au fost găsiţi în incompatibiliate sau conflict de interese de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), informează instituţia.
ANI a constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală în cazul lui Titu Neague, primarul comunei Bărăganu, şi a stării de incompatibilitate şi săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în cazul lui Viorel Bălan, primarul comunei Nicolae Bălcescu, şi al lui Adrian Viorel Stan, primarul oraşului Techirghiol.
Titu Neague a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de primar al comunei Bărăganu, a încheiat un contract de arendare între primărie şi SC La Titu Frumosu SRL, societate în cadrul căreia soacra acestuia deţine funcţia de asociat şi administrator. Astfel, edilul a încălcat dispoziţiile articolul 75 din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora "aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv".
Totodată, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Titu Neague a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de dispoziţiile art. 2531 din Codul Penal al României, potrivit cărora "fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori d