Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uşor dezgheţ imobiliar. Vine iar îngheţul?

Publicat in Adevarul, luni 21 noiembrie 2011 ·

Numărul proprietăţilor imobiliare vândute în primele nouă luni a crescut cu 8% faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Specialiştii spun însă că trendul se va schimba.

După ce în intervalul 2007-2010 numărul tranzacţiilor imobiliare a scăzut susţinut de la un an la altul, în 2011 s-a consemnat o creştere. În primele nouă luni ale acestui an s-au înregistrat 281.825 de tranzacţii, cu 8% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2010, potrivit datelor Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. Specialiştii din domeniu spun că această creştere nu reprezintă însă o revenire a pieţei imobiliare şi, mai mult, că ar trebui să ne aşteptăm, în continuare, la „ce este mai rău" deoarece climatul economic nu s-a îmbunătăţit.

„Această creştere uşoară nu semnifică nimic. Volumele sunt asemănătoare cu cele din 2010, nu putem spune că avem tranzacţii precum în perioada de boom - 500.000 de proprietăţi imobiliare vândute. Nu vom vedea semne de revenire ale pieţei imobiliare nici în 2012. Suntem într-un moment de mare incertitudine", a declarat Radu Zilişteanu, analist imobiliar. O creştere de 8% a volumului de tranzacţii nu înseamnă o revenire a pieţei nici pentru Ruxandra Cleciu, preşedinte al companiei imobiliare Neocasa. Ea a subliniat faptul că această creştere este nesemnificativă.

Executările silite impulsionează piaţa

Un motiv pentru care numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut în acest an este numărul tot mai mare al proprietăţilor executate silit scoase la licitaţie, este de părere Adrian Crivii, preşedinte al companiei de consultanţă Darian. Proprietăţilor imobiliare scoase la licitaţie sunt atractive, având în vedere că preţurile de pornire în licitaţie sunt mai mici cu până la 40% faţă de valoarea lor de piaţă. Iar dacă proprietatea nu se vinde, sunt operate noi ajustări de preţ. În ceea ce priveşte evoluţia pieţei imobiliare în următoarea perioadă, Ad

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 50 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 8 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°