Mesajul a fost trimis. Multumesc!

David Lidington,ministrul pentru Europa al Regatului Unit al Marii Britanii: „Un Parteneriat Estic prosper şi stabil este în interesul tuturor“

Publicat in Adevarul, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Ministrul pentru Europa al Marii Britanii, David Lidington, afirmă, într-un articol publicat în exclusivitate de „Adevărul“, că Parteneriatul Estic nu este doar un concept, ci o expresie a angajamentului UE faţă de vecinii săi estici, iar Acordul de Asociere oferă ţărilor din regiune speranţa că prosperitatea economică şi nivelul de viaţă din Uniunea Europeană pot fi şi ale lor.

Vecinii din estul Uniunii Europene sunt o parte integrantă a Europei. Ei împărtăşesc istoria şi cultura europeană şi tind spre a construi un viitor independent şi prosper ca naţiuni suverane, libere de presiunile şi influenţa externă. Importanţa lor pentru UE este incontestabilă.

Din 1991 încoace, Europa de Est a trecut prin multe schimbări fundamentale. Răspândirea democraţiei, economiei de piaţă şi respectul pentru statul de drept au transformat peisajul politic. Este nevoie de eforturi adiţionale pentru a fortifica şi a dezvolta reformele care au fost deja lansate. Şi pentru susţinerea acestor schimbări, UE a propus Acordurile de Asociere, incluzând şi Zonele de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, care vor oferi oportunităţi de creştere companiilor din regiune prin extinderea comerţului pe cea mai mare piaţă de desfacere din lume.

La Vilnius, liderii Uniunii Europene se întâlnesc cu reprezentanţii vecinilor noştri din Est. La această reuniune, Georgia şi Moldova parafează Acorduri de Asociere, ceea ce va fi o pagină nouă în relaţiile UE cu aceşti parteneri importanţi şi o recunoaştere a angajamentelor semnificative, precum şi a acţiunilor întreprinse de ei pentru a fi pregătiţi să facă faţă provocărilor mileniului 21.

Armenia a luat decizia de a nu se alătura Moldovei şi Georgiei în parafarea unui acord de asociere la Vilnius. Aceasta este o dezamăgire. Regatul Unit ar vrea, totuşi, să vadă Armenia în colaborare cu UE, pentru continuarea procesului de reforme, l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 2 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 2 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

UPDATE - Finala Ligii Europa, Atalanta - Leverkusen: Lookman face spectacol pentru echipa italiană - scorul este 3-0. Arbitrează Istvan Kovacs

News.ro acum 31 minute
Echipa italiană Atalanta Bergamo şi formaţia germană Bayer Leverkusen se înfruntă, miercuri, pe Dublin Arena, în finala Ligii Europa. Partida este arbitrată de Istvan Kovacs. UPDATE - Lookman, de la Atalanta, este de neoprit. El a marcat golul de 3-

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum o ora
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Marius Tucă Show începe joi, 23 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: Rareș Hopincă

Cancan acum 2 ore
Invitații zilei sunt Rareș Hopincă, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 3 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 10 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
dum.

14°/24°
Iasi
acum

19°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/24°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
dum.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/24°