Cu riscul de a-mi pune în cap inclusiv apropiaţii, nu renunţ nici în ruptul capului la convingerea că democraţia şi libertatea nu se uzează decât atunci când nu te serveşti de dreptul de vot.
Ştiu că poate sunteţi dezamăgiţi, ştiu că din programele candidaţilor, dacă aţi avut curiozitatea să le citiţi, v-au sărit fix în ochi neconcordanţele şi aberaţiile, ştiu că v-aţi fi dorit să primiţi în această campanie electorală mai multă justeţe şi nepărtinire. Lăsând în urmă ce-aţi citit, ascultat sau vizionat, gândiţi-vă că nu este corect înainte de toate să doriţi/votaţi mereu altceva şi să vă treziţi conduşi de alţii! Indiferent de crezurile politice personale, de simpatii sau antipatii, e important să vi le exprimaţi. De ce?
Pentru că o parte dintre cei care ne cer votul nu reprezintă majoritatea clasei politice şi ei trebuie să înţeleagă asta. Pentru că în Constanţa există aproximativ opt formaţiuni politice din care mai mult de şase reprezintă alternative la toate grupurile de interese care au ocupat abuziv oraşul. Pentru că s-a dovedit că până şi oamenii inteligenţi şi bine dotaţi pot fi uşor manipulaţi, astfel încât ar fi bine să analizaţi între posibilitatea de a merge sau nu la vot. Nu-i urmaţi pe cei care n-au nicio apăsare atunci când îşi vând votul şi au renunţat la viitor fie stând acasă, fie alegând personajul care i-o fi adus vreo sacoşă la nas.
Nu-i urmaţi pe cei pe care nu-i mai interesează „ce va fi"!
De ce să votăm la Constanţa? Pentru că nu trebuie să-i lăsăm pe alţii să folosească buletinele de vot cum vor ei. Pentru a le strica planurile „şmecherilor" care mizează tocmai pe dezamăgirea generală. Cum facem deosebirea între ei, şmecherii, sau ce este de făcut atunci când nu vrei să alegi între două rele? În mod corect ar fi de dorit să găsiţi în mintea voastră a treia soluţie. Nu-mi pot permite decât să vă îndemn ca, înainte