Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorii hitului "Blurred Lines" luptă în justiţie împotriva unor acuzaţii de plagiat - VIDEO

Publicat in Mediafax, vineri 16 august 2013 ·

Cântăreţii Robin Thicke, Pharrell Williams şi Clifford Harris Jr, autorii hitului "Blurred Lines", au început demersurile legale împotriva familiei artistului Marvin Gaye şi Bridgeport Music prin care le cer acestora să-şi retragă acuzaţiile de plagiat.

Potrivit acestor acuzaţii, există o serie de asemănări între piesa celor trei şi alte melodii, inclusiv cea a lui Marvin Gaye "Got to give it up", informează bbc.co.uk.

Cântăreţii Robin Thicke, Pharrell Williams şi Clifford Harris Jr. insistă asupra faptului că nu există nicio similitudine între melodia lor şi alte compoziţii, "altele decât unele elemente muzicale comune".

Melodia a fost creată "fără a copia compoziţia nimănui", au declarat cei trei artişti.

Acţiunea juridică, prin care artiştii cer şi o compensaţie financiară atât din partea familiei lui Gaye, cât şi de la Bridgeport Music - care deţine drepturile pentru compoziţiile formaţiei funk din anii '70 Funkadelic -, a fost depusă joi, la Tribunalul Federal din California.

"Reclamanţii, care au cel mai mare respect şi cea mai mare admiraţie pentru Marvin Gaye, Funkadelic şi moştenirea lor muzicală, au început această acţiune fără nicio tragere de inimă, după mai multe acuzaţii nepotrivite din partea presupuşilor succesori ai intereselor acestor artişti", se arată în documentele obţinute de editorii de la Hollywood Reporter.

"Acuzaţii insistă în continuare că piesa de succes a reclamanţilor "Blurred Lines" este o copie a compoziţiilor 'lor'", se mai arată în documentele citate.

Familia lui Marvin Gaye susţine că "Blurred Lines" şi "Got to Give It Up" sună la fel. De asemenea, piesa lui Robin Thicke ar semăna cu piesa "Sexy Ways" a celor de la Funkadelic.

Documentele depuse arată că "familia Gaye pretinde dreptul la proprietate asupra unui întreg gen muzical, şi nu asupra unei singure compoziţii".

"Chia

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum 37 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 26 minute
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum o ora
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum 2 ore
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

Vremea

București
acum

19°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°