Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Start la admiterea prin concurs. Primii supuşi emoţiilor, candidaţii de la Medicină

Publicat in Adevarul, marți 19 iulie 2011 ·

Peste 700 de absolvenţi de liceu intră în luptă mâine pentru 270 de locuri fără plată la trei specializări de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova.

Examenul va începe la ora 10.00, iar cei care nu vor respecta programarea pentru intrarea în săli îşi pierd dreptul de a mai participa. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova dispune de 357 de locuri la forma fără plată, din care opt sunt rezervate candidaţilor de etnie romă.

În cadrul acestei instituţii de învăţământ funcţionează şapte specializări: Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Moaşe, Asistenţă Medicală Generală, Balneo-Fiziokinetoterapie şi Recuperare şi, în fine,Tehnică Dentară. Absolvenţii de liceu care s-au înscris la primele trei dintre aceste secţii, cu un total de 270 de locuri finanţate de la buget, vor trece prin emoţiile examenului mâine, înaintea celorlalţi. Intrarea în săli se face pe baza cărţii de identitate şi a legitimaţiei de concurs primite la înscriere.

Fiecare candidat trebuie să aibă un pix cu pastă de culoare neagră şi va primi la începutul probei un caiet cu subiecte, o pagină dublă autocopiantă, cu grila de completare a răspunsurilor, şi hârtie pentru ciorne. Examenul va dura trei ore, imediat ce se va încheia urmând să fie afişat şi baremul de corectare.

Duminică seara, la finalul zilei de înscriere, pe lista celor de la Medicină apăreau 485 de candidaţi, la Medicină Dentară figurau 74, iar la Farmacie 162. Pentru celelate specializări, admiterea are loc la 24 iulie, tot de la ora 10.00. În aceste cazuri, numărul celor înscrişi este mult mai mic.

Dacă la Asistenţă Medicală Generală sunt 95, la Tehnică Dentară 43, la Moaşe şi Balneo-Fiziokinetoterapie şi Recuperare sunt opt, respectiv 20. Concurs cu probă scrisă şi nu pe bază de dosar va fi susţinut şi la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii din Crai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Noua centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acordul de mediu. Când va fi gata proiectul și câtă energie electrică va produce

Ziare.com acum 44 minute
Cel mai mare obiectiv industrial din România, noua Centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acord de Mediu, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Datorită capacităţii de producţie de 1.700 de MW, acest proiect este catalogat drep

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă / A fost prins un bărbat care făcea parte din grupul de călăuze / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 42 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum o ora
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 5 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Polițiștii din Suceava s-au rugat de un șofer suspectat că a omorât un om cu mașina să se predea. „Vino și deschide poarta”

Adevarul acum 2 ore
Oamenii legii i-au cerut șoferului suspectat că a omorât un om și a fugit de la locul faptei să se predea. Bărbatul a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Tânăr de 21 de ani suspectat că a ucis un om cu maşina şi apoi a fugit / Când l-au găsit poliţiştii era beat şi s-a baricadat în locuinţă / L-au scos cu ajutoul unui negociator

G4Media acum o ora
Un tânăr în vârstă de 21 de ani este suspectat că a produs un accident în judeţul Suceava, eveniment în urma căruia un bărbat de 26 de ani a murit, şoferul fugind de la faţa locului. Suspectul a fost găsit două ore mai târziu. El era beat şi s-a bar

Violențe în ISTANBUL /Zeci de protestatari ai opoziției, reținuți după confruntări cu forțele de ordine de 1 Mai

Gandul acum 16 minute
Zeci de protestatari ai opoziției au fost reținuți, miercuri, la Istanbul, după confruntări cu forțele de ordine produse cu ocazia manifestațiilor de 1 Mai, interzise de Administrația Recep Tayyip Erdogan. Peste 42.000 de membri ai forțelor de ordin

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 2 ore
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

Vremea

București
acum

20°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/18°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°