RETETA DE VEDETATamara Cretulescu
POMPILIU KOSTAS RADULESCU
E ora de varf. Profit ca politistul din intersectie se intoarce cu spatele, ca sa tai coloana de masini din stanga mea si sa intru pe un sens interzis. Patinez pe sinele de tramvai si evit in ultimul moment o intalnire nepotrivita cu un alt grabit. Scap teafar, probabil pana data viitoare, si ajung in cealalta parte a intersectiei. Politistul se intoarce. Prea tarziu. Ma strecor printre masini si dispar pe o straduta ingusta. Copii, treversati pe verde!
Evident, tot ce ati citit mai sus e pura fictiune.
Sunt in fata casei Tamarei Cretulescu. Sun si pasi grabiti se aud coborand niste trepte. Un tanar imi deschide si ma conduce pana la ultimul etaj intr-un boem apartament mansardat.
"V-ati cunoscut?", ma intampina actrita. "El e fiul meu, Vladimir." Ii strang mana tanarului care, dupa ce ma saluta, se retrage cu discretie. "Hai in birou!", ma cheama actrita. O urmez. Traversand bucataria, remarc tot felul de unelte specifice locului stand pregatite si asteptand magicianul care le va da viata. O intreb pe Tamara cum de mai are timp sa gateasca. "Pai, nu prea mai am. Acum mai mult mama se ocupa de bucatarie. Ea m-a invatat sa gatesc, iar acum se pare ca imi ia locul", imi raspunde razand, fara sa se intoarca.
"La inceput gateam prin telefon. Ma maritasem si ma mutesem in casa noua, dar eu nu stiam sa fac nimic", marturiseste. "Bine, o mai ajutasem eu pe mama, insa nu facusem niciodata o mancare de la cap la coada. Eram ca un mus pe corabie, ca sa zic asa. Executam diverse operatii, ca sa fie mancarea mai repede gata, dar finisajul il facea intotdeauna mama. Bineinteles ca ea ma innebunea cu expresiile astea, pe care nici macar acum nu le inteleg cu adevarat, de genul: cat cuprinde, cat incape, un praf de, potrivesti cuptorul etc".
.
.
