„România liberă" încheie serialul celor mai importante evenimente care au marcat istoria României cu aderarea la structurile euroatlantice şi europene. Este vorba de o serie de evenimente care au repus România pe drumul occidentalizării.
La începutul anului 1990, în ciuda schimbărilor din ţările est-europene, URSS continua să existe, la fel ca şi Tratatul de la Varşovia. Puţini europeni credeau că, în foarte scurt timp, URSS se va prăbuşi total, iar Tratatul de la Varşovia se va transforma într-o amintire. În ţări precum Cehoslovacia ori Polonia, lideri vizionari ca Vaclav Havel ori Lech Walesa erau decişi să integreze cât mai rapid ţările pe care le conduceau în Occident. În România, preşedintele neocomunist, Ion Iliescu, după ce organizase primele mineriade, aştepta încă lumina care vine de la Răsărit.
După modelul sovietic, el ar fi vrut să experimenteze derivate ale noului socialism moscovit, care producea glastnost ori perestroika. Aşa poate fi explicat şi faptul că Ion Iliescu a fost singurul lider neocomunist care a semnat un tratat de bună vecinătate şi prietenie cu URSS, chiar în ajunul prăbuşirii Uniunii Sovietice. În acea perioadă, foarte puţine voci, de tipul lui Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Doina Cornea ori a Regelui Mihai vorbeau deschis despre necesitatea de a schimba total cursul politicii externe şi de a adera la NATO. Iar RL era o instituţie de presă singulară în peisajul media din ţară, care susţinea deschis aceste idei şi valorile occidentale. Iar după prăbuşirea URSS, noua Putere din România ezita să se angajeze pe drumul occidentalizării. Mulţi politicieni, proveniţi din PCR ori din Securitate, promovau ideea unei Românii neutre, care să fie un stat-tampon între Occident şi Rusia. Opinia publică a început să se schimbe doar încetul cu încetul, pe măsură ce românii aveau acces tot mai larg la informaţie. Însă acest lucru a îns
