Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât plătesc în realitate chiriaşii RA-APPS. Motivul pentru care nu sunt scoşi din case: "Oamenilor le e teamă că, la schimbarea puterii, vor avea de pătimit"

Publicat in Gandul, sâmbătă 19 ianuarie 2013 ·

Casele de la RA-APPS sunt o afacere. Cel mai mult au de câştigat chiriaşii. Cât stau legal, ca miniştri, secretari de stat sau chiar simpli consilieri sau referenţi în cabinete guvernamentale, statul le plăteşte până la 19.600 de lei pe an chirie şi utilităţi. După, mulţi rămân în locuinţele care le-au servit cu titlu "de serviciu" pe chirii în teorie mari, în practică negociate direct cu Regia. Pe cele mici le acceptă, pe cele mari nu le plătesc şi dau statul în judecată.

În lista publicată de guvernul Ponta apar cu mii de euro lunar. De fapt, plătesc câteva sute de lei sau nici atât.

Oficial, legea le dă o lună să plece. În realitate, statul nu are prinsă în vreun act normativ nicio pârghie concretă să îi scoată din case şi foştii demnitari o ştiu. Primesc o notificare pe care o ignoră. Consilierii sau şefii mai mici din ministere sunt şi mai norocoşi: pentru că nu sunt publicaţi în Monitorul Oficial la plecarea din funcţie, pot scăpa şi fără notificare, păstrându-şi vechile chirii şi, evident, casele.

Marga şi Vasiliu, cei doi demnitari care dau şi din buzunar

Din 192 de demnitari şi consilieri ai acestora, doar trei au de plătit din propriul buzunar o diferenţă de chirie infimă raportat la indemnitaţii. Ceilalţi 198 au chirii stabilite sub 1.550 de lei pe lună, cuantum suportat de la bugetul de stat.

Astfel, pentru apartamentul de 5 camere de 180 metri pătraţi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ar avea de dat, din venituri proprii 247 de lei, restul de plată până la 1.550 de lei lunar revenind statului. Ca parlamentar, Zgonea are însă dreptul de a-şi deconta chiria în Bucureşti până la 1000 de euro, în consecinţă, nu plăteşte, personal, nimic.

Cu aceiaşi 1.550 de lei proveniţi din buget, Dan Constantin Vasiliu, secretarul general adjunct al Senatului, plăteşte de mai mulţi ani un rest la chirie de 343 de l

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 26 minute
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie în Sâmbăta Mare. Un bărbat de 60 de ani s-a aruncat în faţa trenului

Mediafax acum o ora
Un accident feroviar s-a produs, sâmbătă, în localitatea Săbăoani, judeţul Neamţ. Trenul Regio care circula pe ruta Bacău-Iaşi a accidentat un bărbat în vârstă de 60 de ani, din judeţul Iaşi. Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum 33 minute
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 10 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum o ora
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Cinci persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore / Salvamontiştii au avut şapte intervenţii

News.ro acum o ora
Cinci persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, în cele şapte intervenţii le care le-au avut salvamontiştii. O persoană a fost rănită. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 7 apeluri prin care se so

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum o ora
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°