Decizia Curţii Constituţionale pe tema referendumului este "o primă şi majoră înfrângere a USL în primul rând şi a PNL", a declarat președintele PDL Vasile Blaga. Acesta a anunțat că democrat liberalii vor organiza acțiuni în teritoriu pentru a-i informa pe oameni ce prevede proiectul de revizuire a Constituției inițiat de USL și de ce nu trebuie votat.
"Hai să fim clari: este o primă şi majoră înfrângere a USL decizia Curţii Constituţionale şi spun acest lucru pentru că ei îşi făceau planuri ca foarte rapid, chiar la sfârşitul lunii august, să treacă prin Camere proiectul de Constituţie şi în luna octombrie să organizeze referendum. Lucrul acesta nu mai este posibil în acest moment. Sigur că vor fi schimbări majore şi aceasta este o înfrângere majoră a USL în primul rând şi a PNL, pentru că, până la urmă, preşedintele acestei comisii este Crin Antonescu, în primul rând", a declarat Vasile Blaga.
El a precizat că PDL va continua demersurile începute "pentru constituirea unei coaliţii pentru o Constituţie a cetăţenilor" şi că democrat-liberalii vor boicota acţiunile puterii de a pune în practică "proiectul de Constituţie antidemocratic".
Întâlniri cu cetățenii
Astfel, Comitetul de iniţiativă al PDL condus de Radu Carp va informa opinia publică privind opiniile PDL, va avea întâlniri în teritoriu şi, dacă va considera, şi mitinguri pentru a le explica oamenilor "ce urmăreşte USL prin modificarea Constituţiei".
Blaga a mai spus că el se va întâlni vineri cu Mihail Neamţu şi va încerca să discute pe acestă temă şi cu persoanele "cu care PDL a fost de aceeaşi parte a baricadei" în vara trecută.
Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a