Dezamăgit de prestaţia lui Ioniţă de la Iaşi, Manea e hotărît să nu-l titularizeze cu Urziceni
Vîndut la FC Koln pe 2,5 milioane de euro, Alexandru Ioniţă (20 de ani) e acuzat de Manea că nu mai dă acelaşi randament ca în turul campionatului. Atacantul promovat la începutul sezonului de la echipa a doua se află în ultimele patru luni la Rapid, în vară urmînd să se mute în Bundesliga, la "ţapi". Sîmbătă, la Iaşi (1-2), Ioniţă a fost titular şi a evoluat tot meciul, însă a dezamăgit.
Antrenorul Nicolae Manea nu l-a menajat deloc şi l-a criticat pe Alex: "Dacă nu-şi vede de treabă, o să fie titular pe bancă, lîngă mine!". Cu Poli Iaşi, Ioniţă a profitat de lipsa de soluţii. Manea ar fi vrut să-l schimbe, însă nu a avut cu cine, Răduţă fiind singurul vîrf de pe banca de rezerve. "Trebuia să forţeze şi să joace cu două vîrfuri, dacă mai era un alt atacant pe bancă ar fi fost schimbat", a explicat un apropiat al tehnicianului de 55 de ani. Duminică, cu Unirea Urziceni, Nea Nae intenţionează să nu-l mai titularizeze şi-l va prefera pe Răduţă, cel care a avut o evoluţie bună în Copou şi a marcat unicul gol al vişiniilor.
"Am vorbit cu Ioniţă şi i-am zis că dacă nu-şi revine va fi huiduit de suporteri. Pînă la vară, cînd va pleca, mai e mult şi nu trebuie să dea cu piciorul la tot ce a realizat în tur"
NICOLAE MANEA, antrenor Rapid
6 goluri şi 4 pase decisive a reuşit Ioniţă în cele 12 partide disputate de el în turul campionatului
Cifrele lui Ioniţă la Iaşi
Acţiuni utile 3
Mingi pierdute 16
Pase reuşite 11
Şuturi spre/pe poartă 2/0
Driblinguri 2
Şiman i-a dat "ignore" lui Copos
George Copos a încercat ieri toată ziua să dea de Vasile Şiman pentru a negocia împrumutul lui Dacian Varga, însă patronul Sportului nu a putut fi contactat. Şiman a revenit ieri în ţară după o va