Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul român, dat în judecată de familia unui copil bolnav de autism

Publicat in Romania Libera, miercuri 20 februarie 2013 ·

Părinţii unui tânăr bolnav de autism din Iaşi au dat în judecată statul român cu speranţa că vor determina şi o corectare a legii, informează digi24.ro.

În România, poţi suferi de autism doar până la 18 ani, apoi eşti declarat schizofrenic, iar dacă ai un coeficient de inteligenţă peste 21 îţi pierzi şi dreptul la însoţitor.

Sclipirile de inteligenţă ale tânărului Andrei, un băiat de 18 ani, bolnav de autism, i-au făcut pe membrii unei comisii de evaluare a persoanelor cu handicap să-i retragă dreptul la însoţitor. Au ignorat, însă, alte aspecte, spune tatăl lui, cel care i-a fost asistent personal timp de 16 ani.

„N-am reuşit la 18 ani să-l fac să se ducă singur să-şi cumpere bomboana preferată, să-şi cumpere sucul. Trebuie să mă duc cu el, pentru că nu poate”, a explicat Ioan Apetrei.

Tatăl băiatului a renunţat la serviciu pentru a-şi îngriji copilul. Acum, statul român îl constrânge să-şi găsească de lucru pentru a-şi putea întreţine fiul. De aceea, bărbatul a pornit un război în instanţă cu Ministerul Muncii şi cu Direcţia de Asistenţă Socială.

„Sper mai mult ca autorităţile să-şi dea seama că autismul nu dispare noaptea dintre 18 şi 18 ani şi o zi”, a mai spus bărbatul.

„Autismul nu mai poate fi infantil la 18-20 de ani, deja este un adult, fiind încadrat pe alte boli psihice majore în care diagnosticul diferă”, a declarat dr. Radu Vrabie, preşedinte Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap.

Şi psihiatrilor li se pare suspectă transformarea automată în acte a autismului în schizofrenie.

„Schizofrenia este o boală care poate debuta la vârsta copilăriei sau la vârsta adultului, care are alte simptome bine identificate. Cele două patologii sunt distincte”, a afirmat dr. Adriana Panaitescu, medic primar în neuropsihiatria copilului şi adolescentului

Până acum, guvernanţii au ignorat drama tuturor celor ca

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 38 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 3 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 3 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 3 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum o ora
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 10 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°