Jurnalista Sorina Matei a scris pe blogul personal că premierul Victor Ponta a ”fabricat” dosarul terenurilor Ioanei Băsescu pentru a-l discredita pe procurorul Iulian Papici, cel care a instrumentat dosarul referendumului în care Liviu Dragnea este acuzat de fraudă.
”Trebuia făcută şi inflamată public o anumită aşa-zisă legătură care se dorea scoasă în evidenţă: Lucian Papici - Traian Băsescu. Care este scopul real al acestei acţiuni? Dărâmarea unui foarte important dosar penal: dosarul referendumului, în care Liviu Dragnea are, deloc întâmplător, mâine (n.r. - astăzi) primul termen la Curtea Supremă de Justiţie”, a scris jurnalista pe blogul personal.
_ _ _ _ _
Vineri, se judecă primul termen în dosarul „Fraudă la referendum”, în care sunt acuzaţi vicepremierul Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane.
Dosarul "Fraudă la referendum" este judecat cu trei luni mai devreme decât anunţase iniţial Înalta Curte, după ce instanţa a admis cererea DNA.
Citeşte şi:Dragnea: Dosarul "Fraudă la referendum" a pornit pe baza reclamaţiei unui mort. Omul a murit, s-a trezit în 2012 şi s-a întors
Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, în prezent deputat şi vicepremier, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Citeşte şi: Ponta: Am vrut să fiu şi eu audiat în dosarul referendumului. Papici a zis că îl vrea doar pe Dragnea
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, "cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul