Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baraj Cupa Davis: Victor Crivoi - Tomas Berdych 3-6 / 3-6 / 6-7! România - Cehia 0-2, la general

Publicat in Pro Sport, vineri 16 septembrie 2011 ·

UPDATE: Victor Crivoi a pierdut în trei seturi în faţa lui Tomas Berdych, 3-6, 3-6, 6-7, astfel că Cehia conduce cu 2-0 disputa cu România, din Cupa Davis. În primul meci, Adrian Ungur a fost învins în trei seturi de Radek Stepanek (numărul 25 ATP), 3-6, 2-, 0-6

Tenismanul Radek Stepanek (numărul 25 ATP) a adus primul punct Cehiei în întâlnirea cu România, contând pentru menţinerea în Grupa Mondială a Cupei Davis, câştigând meciul cu Adrian Ungur (129 ATP), scor 6-3, 6-2, 6-0, vineri, la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti.

La partida care a durat o oră şi 48 de minute au asistat 500 de spectatori, galeria gălăgioasă a cehilor fiind formată din 30 de persoane. Românii au fost încurajaţi de aproximativ 40 de copii ai Fundaţiei Sfânta Macrina.

În primul set, Adrian Ungur a ratat trei mingi de break la scorul de 2-2, iar în game-ul următor Stepanek a fructificat prima minge de break la 3-2, după care Ungur a ratat alte trei mingi de break la 4-2 pentru Stepanek. Primul set a durat 44 de minute.

Al doilea set a început cu un break al lui Stepanek, care, după ce şi-a apărat serviciul, a făcut din nou break. La mingea de set pentru Stepanek, arbitrul de linie a strigat aut, însă Stepanek a recunoscut că mingea a fost în teren. Punctul s-a repetat, dar tot Stepanek a câştigat setul după 32 de minute de joc.

În setul al treilea, care a durat tot 32 de minute, Adrian Ungur a părut vizibil nervos, Stepanek reuşind să câştige meciul fără probleme. Nervozitatea lui Ungur s-a văzut şi la un serviciu al lui Stepanek, care a lovit fileul, aceasta fiind trimisă de Ungur peste tribune.

Sursa: Mediafax

România s-a încărcat cu doza de optimism necesară înaintea unei partide cu un adversar de calibru precum Cehia, finalistă în urmă cu doi ani în Cupa Davis. Tricolorii mizează pe un debut exploziv al lui Adrian Ungur împ

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 30 minute
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Klaus Iohannis, mesaj adresat creștinilor ortodocși: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere

G4Media acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a postat un mesaj, în Sâmbătă Mare, îndemnând la „conviețuire în pace și iubirea aproapelui”. „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în c

Klaus Iohannis, mesaj de Paşte: Gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşre, în care a vorbit despre ”biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului”, dar şi despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec pr

România, a treia cea mai mică speranță de viață din UE. Țara care ocupă primul loc

Ziare.com acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 3 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta asta / Exclud retragerea lui Firea; a intrat în cursă să tragă lista /Cred că şi simpatizanţii PNL mă vor vota, ”ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”

News.ro acum 2 ore
PNl Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu se simte ciudat deoarece este pentru prima oară când intră favorit într-o competiţie electorală. „Să ştiţi că aveţi dreptate, da, aveţi dreptate. În urmă

The Guardian: Super-bogaţii cheltuiesc până la 500.000 de dolari pe pachete exclusive pentru Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum o ora
Cei mai bogaţi oameni din întreaga lume pot cheltui până la 500.000 de dolari (400.000 de lire sterline) pe pachete "ultra-exclusive" pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, despre care promotorii susţin că includ întâlniri cu sportivii, acces la

Noaptea de Înviere: Linia de tramvai 41, program de funcționare prelungit

Wall-Street.ro acum 2 ore
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a asigura deplasările către Mănăstirea Caşin, important edificiu de cult ortodox. Autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 1

Topul celor mai curate 10 aeroporturi din lume. Unul singur e în Europa

Mediafax acum 2 ore
Aeroportul Haneda din Tokyo, Japonia, ocupă pe primul loc pe lista celor mai curate aeroporturi din lume. Skytrax a lăudat curăţenia pardoselii, a scaunelor, a zonelor publice şi a toaletelor. Într-o lume post-COVID, acest lucru este extrem de impor

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°