"Studenţii" au fost învinşi, în această seară, de Astra Giurgiu, cu scorul de 3-1, la finele unui meci care a contat pentru etapa a patra a Ligii 1.
În urmă cu patru luni, „U” Cluj dădea lovitura pe stadionul celor de la Astra şi se impunea cu 2-1, la capătul unui meci în care trupa lui Ionel Ganea culegea aplauze pentru evoluţia sa. Cu totul altfel au stat lucrurile azi, când „astralii” s-au impus fără drept de apel în faţa unei echipe clujene mult schimbată faţă de cea care impresiona în sezonul trecut.
Ivanovski a deschis scorul pentru gazde, în minutul 6, cu largul concurs al portarului Dolha, care a greşit decisiv la centrarea lui Tembo. Trei minute mai târziu, Budescu a făcut 2-0 şi zarurile păreau aruncate, mai ales că „studenţii” au contat destul de puţin în atac în prima repriză.
La 25 de minute de la reluare, Ivanovski a majorat diferenţa de pe tabelă, iar Astra era deja la un pas de cea de-a treia victorie consecutivă în acest sezon. Până la final nu s-a mai întâmplat nimic notabil, cu excepţia autogolului lui Găman, care a stabilit scorul final: 3-1.
Victoria de azi îi trimite pe „astrali” pe locul secund, în timp ce „U” Cluj ajunge pe poziţia a 15-a, prima retrogradabilă, cu numai un punct câştigat după patru partide.