Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum au plimbat autorităţile ameninţarea cu bombă prin avioanele Wizz Air şi Carpatair

Publicat in Adevarul, miercuri 17 martie 2010 ·

Timp de două ore, specialiştii în securitate de pe Aeroportul Internaţional „Traian Vuia" din Timişoara, poliţiştii, trupele speciale, nu au ştiut în care dintre avioane să caute bombele, în urma unor ameninţări telefonice, realizate astăzi dimineaţă, la ora 06,30.

Panica a învăluit autorităţile timişene, imediat după ameninţarea cu bombă realizată în acestă dimineaţă. Atentatorul a anunţat că bomba ar fi într-un avion Wizz Air, care s-ar îndrepta spre Roma.

Cum prima cursă de miercuri spre Roma pleca de pe Aeroportul Internaţional Timişoara abia la 09,30, adică la trei ore după ameninţarea cu bomba, reprezentanţii aeroportului din Timişoara nu au ştiut ce să facă.

Au adus la sol un alt avion

Pentru că singurul avion care a plecat de pe aeroportul din Timişoara era o cursă Wizz Air pe ruta Timişoara-Londra/Luton, cu 165 de pasageri la bord, reprezentanţii aeroportului şi pilotul cursei au hotărât să întoarcă nava din drum, la nouă minute după decolare.

Bomba s-a dovedit că nu este în avionul către Londra. Directorul Aeroportului Timişoara, Cornel Sămărtinean, a intrat în direct la Realitatea TV, şi a spus că este vorba despre două avioane asupra cărora s-a făcut ameninţarea cu bomba, iar unul dintre ele decolase deja de la Timişoara spre Roma, situaţie care nu era reală

Pentru că autorităţile nu au întors din drum avionul vizat, atentatorul a revenit şi a precizat că bomba se află în cursa Carpatair Bucureşti - Roma, care urma să facă escală la Timişoara.

Atentatorul a fost reţinut

Cel care a făcut ameninţare cu bombă a indicat şi numele pasagerului care ar avea dispozitivul cu explozibil asupra sa. După ce cursa Carpatair indicată de presupusul atentator a ajuns la ora 8,30 pe Aeroportul din Timişoara, pasagerul indicat de a fost reţinut şi este şi acum audiat de procurorii DIICOT. El nu ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 7 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°