În cei 30 de ani de activitate, biologul a contribuit la îmbogăţirea colecţiei Muzeului de Ştiinţe Naturale din Piatra Neamţ cu peste 20.000 de plante.
Nicoleta Lăcătuş va împlini în noiembrie trei decenii de activitate la muzeul pietrean, unde lucrează ca cercetător. Ea şi-a început cariera ca profesor de biologie la şcoala din satul Magazia, comuna Crăcăoani. „Atunci am avut ocazia să predau copiilor primele lecţii în natură, într-o zonă care oferea din plin posibilităţi de studiu“, îşi aminteşte biologul.
Muncă împărţită între birou şi teren
La muzeu a venit în noiembrie 1980, după ce a susţinut examen pe unul din posturile scoase la concurs. „Deşi eram muzeograf, am intrat şi în tainele conservării pieselor botanice pentru expunere şi pentru colecţiile ştiinţifice. Asta a însemnat şi muncă pe teren pentru studiul vegetaţiei, a florei, a relaţiei dintre organisme“, spune Nicoleta Lăcătuş. Primele cercetări le-a făcut în zonele reprezentate în muzeu: pajiştile de pe muntele Cernegura, pădurea de pe Cozla, relieful stâncos din Cheile Bicazului şi Cheile Şugăului cu vegetaţia specifică, sau pajiştile subalpine de pe Ceahlău.
„Făceam ierbare pentru colecţii, diorame la care trebuia să prepar plantele astfel încât să aibă poziţia şi aspectul pe care le au în natură“, povesteşte biologul. În paralel, ea a desfăşurat şi activitate publicistică, având la activ trei volume de specialitate, peste 50 de lucrări ştiinţifice şi realizarea ghidului masivului Ceahlău.
A găsit rarităţi
Pe lângă activitatea de muzeograf, biologul a contribuit şi la creşterea colecţiilor ştiinţifice cu cele 20.000 de plante adunate în decursul celor trei decenii de activitate. Se mândreşte că a descoperit plante rare pe care le-a expus la muzeu. „Am luat în studiu zona Hăşmaş - Cheile Bicazului - Lacul Roşu. Am avut norocul să găsesc acolo o plan