Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca de intrajutorare pentru fermieri

Publicat in HotNews, marți 1 martie 2005 ·

Casa de Credit Rural, institutia propusa de Ministerul Agriculturii pentru facilitarea creditelor agricole, va functiona mai mult ca o societate de binefacere decit ca o banca in toata regula.

Asa cum este conceputa de catre oficialii Ministerului Agriculturii, Casa de Credit Rural, institutia ce se vrea a fi ca o banca pentru producatorii agricoli, va functiona din banii fermierului pentru fermier.

Aceasta intrucit o parte din capitalul necesar constituirii bancii va fi asigurat de catre persoanele fizice sau juridice din domeniul agricol, iar creditele vor fi acordate cu prioritate membrilor asociati. „Banca va functiona dupa alte principii fata de celelalte banci comerciale. Va incerca sa promoveze principiul mutualitatii, al intrajutorarii.

Se va adresa in mod deosebit agricultorilor si mai apoi societatilor de prelucrare. Creditele vor fi acordate din capitalul bancii si din sursele puse la dispozitie de stat“, a precizat Aurica Stoica, consilier in cadrul Ministerului Agriculturii. Potrivit acestuia, Casa nu va atrage depozite de la populatie. Valoarea minima a capitalului va fi stabilita ulterior.

Garantii pe proiecte de afaceri

Pentru a putea accesa un credit de la Casa de Credit Rural, fermierii pot garanta si cu veniturile generate de investitia pe care doresc sa o faca. Agricultorul trebuie doar sa demonstreze ca afacerea pe care vrea sa o initieze este rentabila. De asemenea, creditele vor fi acordate pe termen scurt, de pina intr-un an, si pe termen mediu - pe o perioada de pina in cinci ani.

„In functie de cum se va dezvolta, probabil ca pe viitor se vor acorda credite si pe termen lung“. Nu in ultimul rind, potrivit proiectului de act normativ al legii creditului agricol, Fondul de Garantare a Creditului Rural si Fondul de Garantare a IMM-urilor vor acorda producatorilor agricoli ga

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 7 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

„Cartelul din Carpați”. Alina Gorghiu despre investigația Recorder: Posibil ca DNA să se sesizeze

HotNews acum 12 ore
Ministrul Justiției Alina Gorghiu a declarat vineri seară, la Digi 24, că e posibil ca DNA să se sesizeze în urma investigației Recorder care a făcut dezvăluiri despre averea impresionantă a primarului liberal Vlad Oprea, o poveste ale cărei ramific

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 9 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 9 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 9 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Cum poate fi blocată Rusia pe front. Ucraina aşteaptă primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie - surse

Mediafax acum 13 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt. Ucraina a încercat să obţină avioane de vânătoare F-16 fabricate în SUA pent

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 12 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

8°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°