Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maşina în care a murit Paul Walker era în bună stare de funcţionare

Publicat in Mediafax, joi 19 decembrie 2013 ·

Automobilul Porsche GT Carrera în care se afla actorul Paul Walker în timpul accidentului mortal din 30 noiembrie nu prezenta probleme tehnice, conform unui oficial din interiorul anchetei.

În ceea ce priveşte cauzele accidentului în care Paul Walker şi prietenul acestuia, Roger Rodas, aflat la volan, şi-au pierdut viaţa, experţii care s-au ocupat cu ancheta au exclus, de asemenea, starea şoselei şi alte condiţii legate de aceasta, informează accesshollywood.com.

"Avem în vedere viteza, numai viteza", a afirmat un oficial din interiorul anchetei.

Investigatorii care anchetează accidentul, de la Departamentul de poliţie din Los Angeles, au calculat viteza estimată a maşinii în momentul impactului, dar nu vor da publicităţii aceste informaţii până când inginerii firmei Porsche nu se vor deplasa, luna viitoare, în California pentru a verifica datele păstrate în computerul de bord al maşinii.

Deşi maşina a explodat şi a luat foc după impact, datele din computerul de bord s-au păstrat şi pot oferi informaţii despre viteza cu care conducea Roger Rodas când s-a produs accidentul.

Oficialul a precizat, de asemenea, că, înainte de a se lovi de un stâlp, automobilul Porsche a luat o curbă în zona unui parc industrial aflat la aproximativ 48 de kilometri de centrul oraşului Los Angeles.

"Trecuseră deja de curbă, când au pierdut controlul", a declarat acesta.

Paul Walker şi Roger Rodas au murit pe 30 noiembrie, după ce automobilul în care se aflau a depăşit spaţiul carosabil şi s-a izbit de un stâlp şi de un copac, explodând la câteva secunde după impact. Actorul şi prietenul său participaseră cu puţin timp înainte la o gală de caritate organizată în beneficiul familiilor afectate de taifunul Haiyan care a devastat statul Filipine.

Rămăşiţele pământeşti ale celor două victime au fost identificate cu ajutorul radiografiilor den

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 50 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 15 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 38 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°