Încă de la apariţia primelor gazete româneşti, presa a avut un rol esenţial ca instrument de construire a identităţii, de reprezentare a vieţii şi a diferitelor categorii sociale, culturale, morale. În perioada interbelică, o dată cu creşterea numărului de publicaţii a crescut şi importanţa acestui organ de informare, care, spre deosebire de reviste sau cărţi, constituia o sursă mult mai accesibilă „contemporanilor”, fie din motive de timp, de priză la actualitate sau datorită lipsei de interes faţă de o lectură care depăşeşte „limita” de 4-6 pagini.

În ciuda diversităţii, în publicistica interbelică variabila sex continuă să orienteze existenţele şi să fabrice diferenţe, dovada fiind numărul femeilor care este foarte mic atât din punct de vedere al creaţiei, cât şi ca apariţie în paginile ziarelor şi revistelor. O privire atentă asupra principalelor publicaţii adresate cititorilor indiferent de sex sau cele cu conţinut specific feminin (Sburătorul, Rampa, Jurnalul femeii, Cugetul românesc, Lumea, Bazar săptămânal, Mişcarea literară, Cetatea literară, Revista scriitoarei, Comedia, Bilete de papagal, Domniţa, Magazinul, Cuvântul femeilor, România literară, Jurnalul literar, Mariana) a scos în evidenţă faptul că numărul femeilor jurnaliste este infinit mai mic, multe reviste neavând măcar o singură colaboratoare, aşa cum se prezintă ziarul lui Camil Petrescu – Cetatea literară. Nici Bilete de papagal, aflat sub direcţia lui Tudor Arghezi, nu manifestă vreun interes faţă de operele publicistice ale sexului frumos; printre puţinele femei care publică în această gazetă se numără Cella Delavrancea şi Otilia Cazimir, căreia îi este dedicat un întreg număr în anul 1928. Din „medalionul” realizat de Arghezi, aflăm şi de ce: d-ra Otilia Cazimir se deosebeşte în totul de intelectuala desgustată de sex şi evadată din feminitate într-un hibrid. Ca o completare,