Nu mă uit deloc la OTV, nu citesc ziarele sau revistele de scandal şi cancanuri, nu caut pe net bârfe despre "vedetele" mioritice, nu discut cu prietenele mamei, nu bârfesc cu pensionarii la piaţă sau la cozi, nu merg cu autobuzul, troleibuzul, tramvaiul sau metroul. Şi atunci de unde naiba ştiu de Tolea şi Magda Ciumac? De Elodia şi Ogică? De Zăvoranca şi Nikita? De Piticul Porno şi de Sexi Brăileanca? De Adrian Copilul Minune şi de Guţă? De Alina Plugaru şi de Laura Andreşan? Pe unde au intrat personajele astea în viaţa mea?
Sunt un om care se informează. Dar oricât aş vrea să-mi protejez canalele de informare de paraziţi, ei tot pătrund pe undeva. Frânturi de informaţii prinse involuntar cu coada ochiului sau aduse de vânt.
Mizeriile astea sunt ca microorganismele văzute gigantic la microscop când analizăm apa de la robinet. Ca particulele toxice din aerul aparent curat. Ca "E"-urile din alimentele de la supermarket. Ca bolile de piele pe care le iei de la nespălaţii care folosesc aceeaşi piscină cu tine. Sunt asemeni celor minimum 20 de imbecili care te enervează zilnic în trafic - fie că-ţi "taie faţa", fie că-şi aruncă gunoaiele pe geam. Sunt ca praful omniprezent în orice colţ din ţara asta. Ca gelurile deodorante care-ţi pătează sistematic cămăşile, deşi sunt prezentate "magic" prin spoturi la tv. Sunt ca viruşii când dă primăvara. Ca muştele, ţânţarii şi "beţivele". Ca mucegaiul care se face în baie, oricât de mulţi bani ai fi băgat în ea. Pur şi simplu nu scapi de ele, orice ai face.
Deschid paranteză: turist la Paris, în camera de hotel, pot să stau şi să dorm cu geamurile deschise - nu intră nici o insectă. În baie nu găsesc mucegai, nici "piatră" depusă pe la rosturi. Noaptea, pe terasele pariziene nu eşti asaltat de cărăbuşi, gândaci, muşte, ţânţari şi fluturi. Pe străzi nu sunt haite de câini comunitar
