Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Insula grecească Icaria are planuri de secesiune. Cărei ţări din Europa continentală ar vrea să i se anexeze

Publicat in Gandul, sâmbătă 21 iulie 2012 ·

În loc să fie prilej de sărbătorire a trecutului, aniversarea a 100 de ani de la proclamarea independenţei insulei Icaria de Imperiul Otoman a adus în prim-plan nişte planuri îndrăzneţe de viitor: o nouă secesiune, de această dată de Grecia, se arată într-un articol Der Spiegel.

La începutul acestei săptămâni, cotidianul italian Libero scria, citând localnici de pe insula din Marea Egee, că Icaria ar căuta să se rupă de Grecia şi să devină insula altui stat.

DA sau NU la referendum? Votează AICI în REFERENDUMUL VIRTUAL Gândul şi câştigi un iPad2!

Ipoteza a fost catalogată de oficialii eleni drept un "mit".

Cu toate acestea, mare parte din cei 9.000 de localnici ar lua în serios o nouă proclamare a independenţei, pentru că se simt "ignoraţi" de Atena. "Guvernul a uitat de noi de ani de zile. Dacă nu decide acum să ne dea un spital şi străzi noi, am putea să ne despărţim de Atena", au explicat localnicii, potrivit Libero.

"Ar fi foarte dificil să rămânem independenţi, dar am putea să cerem să fim anexaţi unui alt stat - în mod cert nu Turcia, dar poate Austria", au mai spus icarienii intervievaţi de presa italiană.

Dacă oamenii de pe insulă ar vrea, cu adevărat, să nu mai fie teritoriu grecesc, ci austriac, Viena ar trebui să îşi modifice constituţia, potrivit unui expert în drept internaţional de la Unviersitatea din Linz, citat de cotidianul Heute. De asemenea, dacă ar face o astfel de "anexare paşnică", Austria ar urma să preia şi partea Icariei din datoria Greciei, adică aproximativ 250 de milioane de euro. Conform unui sondaj online realizat de jurnaliştii austrieci, oamenii ar fi de acord ca Austria să anexeze Icaria.

Cu toate acestea, Der Spiegel avertizează că planurile secesioniste ar putea să nu fie mai mult decât un amestec de mituri şi zvonuri.

Icaria, insulă care poartă numele lui Icar, fiul lui Daed

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 42 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 31 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 31 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 38 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum o ora
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 25 minute
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 4 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°