Pentru că prea mulţi dintre noi credem că viaţa ne-a trasat limite strâmte, între care visurile la un trai mai bun doar pâlpâie, fără să ardă vreodată cu pasiune, pentru că de fiecare dată pentru eşecurile noastre sunt de vină ruşii, ungurii sau americanii - adică întotdeauna alţii - , dar şi pentru că suntem sufocaţi de prejudecăţi, ziarul Libertatea vă propune un exerciţiu de sinceritate şi de curaj. Începând de astăzi, periodic, vă vom dezvălui povestea de succes a adevăraţilor milionari ai României, a celor care au făcut avere pe cârca lor. Aşadar, la primul interviu, am privit-o în ochi pe Luchi Georgescu (56 de ani), “Doamna de fier”, “Regina vinurilor”, “Împărăteasa mezelurilor” sau cum Dumnezeu or mai alinta-o oamenii responsabili cu risipa de epitete.
Libertatea: Bună ziua, stimată doamnă! Pe scurt, cum aţi devenit milionară, prin forţe proprii sau prin conjuncturi favorabile?
Luchi Georgescu: Eu am o poveste mai încâlcită... Din capul locului vă spun că am ajuns să conduc afaceri de milioane muncind pe rupte şi crezând în visul meu. Şi, normal, rezistând, strângând din dinţi. Fără o bună anduranţă nu reuşeşti nimic. Aceasta este reţeta mea...
Dar de ce este încâlcită povestea?
Pentru că eu provin dintr-o familie înstărită, chiar bogăţică aş zice... ca să înţelegeţi mai bine. La 18 ani, aveam sute de perechi de pantofi, iar la şcoală mă ducea un şofer personal... Asta pe timpul comunismului... Dar n-am moştenit milioanele de euro pe care le învârt acum...
Atunci?
Sunt o fire sociabilă de fel, iar în adolescenţă părinţii m-au îngrădit foarte mult. N-aveam voie să epatez, să port în public rochiţe scumpe, încălţări de lux sau genţi de firmă... Nu, nici pomeneală... mergeam la şcoală în uniformă şi cu bentiţa pe cap. Acest lucru nu m-a împiedicat să termin Liceul Matei Basarab din Bucureşti cu 10 pe linie. La fel şi Facultatea de
