Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MRU şi armata celor 52

Publicat in Romania Libera, luni 17 septembrie 2012 ·

Partidul Forţa Civică a inaugurat sâmbătă filiala din Constanţa. Numărul membrilor este încă simbolic.

Partidul Forţa Civi­că a inaugurat, sâm­bătă, filiala de la Constanţa, în prezenţa preşedin­telui Mihai Răzvan Ungureanu.

Acesta a precizat că este cea de-a doua filială a partidului din ţară, după cea de la Slobozia. Organizaţia judeţeană Constanţa este condusă de Dănuţ Culeţu, fost prefect al Constanţei. În total, filiala are 52 de membri, dar Culeţu a precizat că numărul simpatizanţilor este mult mai mare. Printre ei se numără oameni care, spun liderii, s-au săturat de actuala clasă politică, mulţi tineri, mulţi intelectuali. Printre cei care s-au alăturat deja lui MRU se numără deja Florin Butnaru (fiul omului de afaceri Aurel Butnaru, fost liberal), Olga Zeicu (fost lider al femeilor liberale), Florentin Chiforeanu.

Obiectivul: 35%

Ungureanu a punctat şi obiectivul electoral al alianţei. "În situaţia în care facem parte dintr-o alianţă, alianţa trebuie să câştige puterea. Asta înseamnă că există cel puţin ţinta celor 35 de procente locuri în parlament, şi credem că pe seama unei campanii serioase şi fără odihnă se poate merge şi dincolo de acest procent. Nu sunt un optimist, sunt un realist în situaţia aceasta. Aceasta este aşteptarea minimă pe care o avem în acest moment la nivelul alianţei", a subliniat fostul premier. În opinia sa, acest obiectiv poate fi atins, pentru că după trei luni de "delir politic USL-ist", situaţia este dureroasă pentru toţi cetăţenii acestei ţări.

"Eu nu ştiu cum vă simţiţi fiecare dintre dumneavoastră, dar imaginaţi-vă că preţul la telefonie mobilă a crescut pentru că ne plătim abonamentul în euro, impulsurile se socotesc în euro, iar diferenţa accentuată de paritate dintre moneda noastră naţională şi euro face ca toate aceste preţuri să crească. Salturile la preţuri în combustibil ne vor lovi pe to

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum 2 ore
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 6 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 3 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 5 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 8 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

6°/14°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°