Angajamentul semi-preşedintelui democrat Emil Boc, cum că „demisionează în secunda doi când se formează un guvern fără PDL”, apare ca un mesaj destinat handicapaţilor care nu înţeleg nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lor.
Pentru orice om normal este însă limpede ca bună ziua cum se vor desfăşura lucrurile în „secunda unu”. Nu este un secret, l-a dezvăluit chiar preşedintele PDL (ăla adevărat), care - absolut întâmplător este şi preşedintele ţării: în „secunda unu”, indiferent de configuraţia decisă de alegeri, Traian Băsescu numeşte ca premier pe reprezentantul PDL-ului, indiferent dacă acest partid câştigă alegerile, le pierde sau intră într-o alianţă.
Toate cele trei variante - 1 X 2 - sunt câştigătoare pentru partidul dlui Boc. Acest lucru este posibil printr-o interpretare personală a Constituţiei - aceea care i-a permis actualului preşedinte să facă acelaşi lucru după alegerile din 2004.
Nu este un simplu gest de frondă: lucrurile au fost atent cântărite de analiştii prezidenţiali. Este puţin probabil ca PD-L să obţină o majoritate simplă care să-i permită să guverneze singur. Este, de asemenea, exclus, să mai poată pune sula-n coaste unui partener de ocazie - cum s-a procedat în 2004. Băsescu va numi un premier democrat chiar cu riscul unui blocaj parlamentar. Risc ce scade proporţional cu dragostea parlamentarilor de orice culoare pentru scaunele dobândite cu trudă uninominală. Desigur, soluţia clasică, corectă a unei astfel de crize este ca Parlamentul să respingă numirile preşedintelui care nu corespund aritmeticii parlamentare sau să le invalideze printr-o moţiune de cenzură. Există, însă, riscul de a se ajunge în acest fel la dizolvarea Parlamentului proaspăt constituit. Cine o va face? Cine va renunţa, benevol, la patru ani de siguranţă şi de privilegii, pentru repunerea în drepturi a prevederilor neclare ale unei Constituţii plin
