Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo vrea să scape de TVA

Publicat in Adevarul, duminică 19 iulie 2009 · ·

Şefii se vor folosi de relaţiile lor la „Interne“ pentru ca ministerul să intervină pe lângă „Finanţe“ pentru a schimba legislaţia. Plecările lui Marius Niculae şi Marius Constantin la Terek Groznîi au fost blocate de TVA-ul care ar fi trebuit suportat tot de ruşi. Concluzia? Dinamo şi Rapid n-au mai vândut pe nimeni. Deznodământul negocierilor cu cecenii le-au scos peri albi atât şefilor din „Ştefan cel Mare”, cât şi celor din Giuleşti. Cei mai frustraţi ­s-au simţit cu siguranţă dinamoviştii. Au mai avut astfel de probleme şi la alte transferuri şi n-au putut obţine de la cumpărător suma maximă dorită.

Acum, pe vremuri de criză, cele două milioane de euro care ar fi venit de la Terek în schimbul lui „Săgeată” ar fi scos, cel puţin momentan, clubul din criză. S-ar fi conturat un buget pentru noul sezon, din care urma să fie plătite salariile fotbaliştilor.

Totul s-a năruit din cauza legislaţiei din România pe care acţionarii „câinilor” încearcă să o schimbe. „Trebuie să ne aliniem şi noi la moda din Europa. Suntem singura ţară din lume care percepe TVA la transferurile de jucători”, a afirmat Cristi Borcea.

Toate cluburile ar avea de câştigat

Gândurile dinamoviştilor sunt simple: să se folosească de relaţiile de la Ministerul de Interne pentru ca acestea să intervină la Ministerul de Finanţe în scopul de a elimina TVA-ul la plecările fotbaliştilor. Deşi şansele de reuşită sunt destul de mici, conducătorii din „Groapă” ar fi primii oameni din fotbal care ar încerca modificarea regimului fiscal din care toate cluburile din România ar avea de câştigat.

Cu Ropotan s-au chinuit două luni

Un alt caz în care TVA-ul a pus beţe-n roate unui transfer este cel al lui Adrian Ropotan, de astă-iarnă. Dinamoviştii au încercat două luni să-l vândă pe „Ropo” la Dinamo Moscova, lucru pe care, în c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 33 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Județele care intră sub cod galben de ploi. Se vor înregistra descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Ziare.com acum 30 minute
Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Vâlcea şi Alba se află, duminică după-amiază, 5 mai, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni. Administraţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

SUA Un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de gardul Casei Albe

Ziua Constanta acum 29 minute
O maşină care circula cu viteză mare s-a izbit sâmbătă de unul din grilajele din perimetrul de securitate din jurul Casei Albe la Washington, iar şoferul a decedat, fără ca incidentul să fi constituit o ameninţare pentru securitate. O maşină care ci

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 7 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice / Actuala infrastructură este depăşită şi nu mai corespunde necesităţilor reale,

G4Media acum 24 minute
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum 43 minute
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 3 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°