Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu mai sunt locuri în restaurante şi cluburi

Publicat in Adevarul, duminică 8 martie 2009 ·

Cei mai mulţi gorjeni au ales să sărbătorească ziua de 8 Martie într-un local De 8 Martie, domnii au vrut să le ofere doamnelor un moment de neuitat şi să le arate încă o dată cât de mult le iubesc. Cei mai mulţi le-au pregatit o ieşire la restaurant sau la un club. Proprietarii marilor localuri din Târgu-Jiu nu mai făceau faţă în această dimineaţă numărului mare de rezervări. Mulţi recunosc că au venit şi cereri pe care nu le-au putut onora din cauză că majoritatea locurilor au fost ocupate încă de săptămâna trecută. La ora 12.00, majoritatea restaurantelor şi cluburilor erau deja rezervate în procent de aproape 100%. Nici maeştri bucătari nu mai fac faţă cu pregătirea meniului pentru această zi. Chiar dacă nu este unul special, ei au încercat să le ofere clienţilor diversificate feluri de mâncare pentru a satisface toate cerinţele.

Nici reprezentanţii firmelor nu s-au lăsat mai prejos

Bărbaţii trebuie să scoată din buzunar, pentru o cină romantică, între 200 de lei şi 350 de lei. Asta pentru cei cu pretenţii, care, pe lângă specialitatea casei, - rulouri catalane, friptură garnisită cu diferite salate şi desert - au ales un vin roşu sau o şampanie. Cel mai ieftin au scăpat tinerii, pe care o ieşire în club nu îi costă mai mult de 100 de lei pentru două persoane.

Directorii diferitelor firme sau instituţii pubice din municipiul Târgu-Jiu au făcut rezervări la restaurantele cu o capacitate mai mare de locuri şi asta pentru a oferi o seară plăcută doamnelor şi domnişoarelor care lucrează în unităţile lor. Au vrut ca acestea să se simtă speciale şi totodată să le răsplătească pentru activitatea cotidiană.

Pentru astfel de mese, restaurantele au venit cu un meniu deja stabilit, constând într-o gustare şi o friptură, doar desertul fiind la alegere. Preţul unui astfel de meniu nu depăşeşte 70 de lei, iar dacă se include şi băutu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 43 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Restricții de trafic în Capitală: Aproximativ 10.000 de alergători sunt așteptați la Semimaratonul București din acest weekend

Ziare.com acum 26 minute
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a Semimaratonului București, competiţie care va avea loc în weekend. Evenimentul reuneşte mai multe curse de alergare, -21 km, ştafetă (3 x 6,5km + 7km + 7,6km), 10km, şi 2,5 km

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Aeroportul Henri Coandă va avea o nouă parcare pentru autoturisme

Mediafax acum 36 minute
Investiţia pentru realizarea unei parcări moderne pentru pasagerii aeroportului vizează lucrări de amploare pe o suprafaţă de 20.265 mp. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data începerii lucrărilor şi prevede realizarea a 662 de noi locuri de

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Avion Boeing aterizat de urgență pe aeroportul din Istanbul. Echipajul aeronavei a fost evacuat

Ziare.com acum o ora
Un avion-cargo Boeing 763 a aterizat de urgenţă miercuri pe aeroportul din Istanbul, din cauza unei probleme la trenul de aterizare, au relatat media turce, potrivit DPA. Echipajul aeronavei a fost evacuat în siguranţă, potrivit postului de televizi

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum o ora
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/16°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°