„Transnistria?“ „Unde este?“ Răspuns clasic cînd povestim călătoria la Tiraspol. În această regiune separatistă a Moldovei, adeseori numită „placă turnantă a traficului de persoane, de droguri, de arme“, „gaură neagră“ sau „ultim bastion sovietic în Europa“, locuitorii încearcă să aleagă un nou preşedinte. Un eveniment în această regiune uitată a Europei.
Decisesem, în urmă cu doi ani, că ar fi o idee bună să mă întorc în Transnistria cu ocazia alegerilor prezidenţiale. Mai ales pentru că doream să testez pe propria-mi piele ce înseamnă să „obţii o acreditare şi să intri în Transnistria“. Ocazia s-a ivit anul acesta, cînd Sovietul Suprem de la Tiraspol a anunţat organizarea alegerilor pentru 11 decembrie 2011. Acum, privind în urmă, nu ştiu ce a fost mai dur, drumul pe care l-am parcurs pentru a ajunge acolo sau confruntarea cu această versiune 2011 a Truman Show, care este Transnistria. Iată-mă deci pornită spre Tiraspol, cu prietena şi colega mea de la Presseurop.eu şi Courrier International, Judith Sinnige. Într-o bejenie voluntară pe urmele lui Lenin şi ale acoliţilor săi. Meandrele acreditării şi ale aşteptării sînt acum uitate, şi ne par oarecum logice dintr-un anumit punct de vedere: Cum ar putea fi uşor un drum înapoi în URSS?; Cum ar fi putut fi evident să aterizăm la Tiraspol? Azi nu există încă aeroport acolo. Doar drumuri, drumuri, şi o cale ferată care face tranzitul între Chişinău şi Odessa, dar doar de curînd: eforturile pe care le-a depus Vlad Filat, prim-ministru moldav, anul acesta, cu scopul de a discuta cu fostul preşedinte al Transnistriei, Igor Smirnov, într-o fantastică şi improbabilă diplomaţie a fotbalului, au avut ca rezultat reluarea circulaţiei feroviare pe această linie de cale ferată.
Pentru a păstra măcar o idee din romantismul inerent unei întoarceri în trecut, m-am urcat într-un tren de noapte la Bucureşti. Pe care apr