Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: „PSD va vota pentru interzicerea traseismului“

Publicat in Adevarul, luni 10 iunie 2013 ·

Copreşedintele USL, premierul Victor Ponta, a declarat, astăzi, că parlamentarii PSD vor vota „categoric“ pentru interzicerea traseismului.

El a fost întrebat, înainte de şedinţa USL, ce se va întâmpla cu amendamentul privind interzicerea traseismului, în revizuirea Constituţiei.

„Asta categoric vor vota şi cei de la PSD. Problema este că dacă o să avem vot pe liste nu mai poţi să ai procedura aceea prin care în colegiu se face referendum şi atunci se pierde mandatul pentru schimbarea partidului. Probabil că nu o să acoperim ceea ce s-a întâmplat de altfel şi în aceşti ani cu primarii, ştiţi, cei care nu şi-au dat demisia din partid, dar de fapt erau în opoziţie faţă de propriul partid. Probabil că rămâne acea singură portiţă, dar oricum este un pas important pentru sancţionarea traseismului politic şi cred că vom vota. De altfel, este un punct asupra căruia ne-am înţeles“, a răspuns Ponta.

El a subliniat că încă nu există o hotărâre privind modul prin care vor fi aleşi viitorii parlamentari.

„Încă nu avem o decizie în Parlament asupra modului în care se vor alege viitorii parlamentari, ca să nu mai vorbesc că nu poţi să pui în Constituţie că sunt (aleşi - n.r.) uninominal sau sunt proporţional, legea electorală nu se pune nicăieri în Constituţie“, a spus premierul.

Victor Ponta a spus că Legea fundamentală nu trebuie să devină prea stufoasă şi a adăugat că el nu dă recomandări.

„Eu nu dau recomandări. Am opinia, ca deputat şi lider de partid, să nu facem o Constituţie prea stufoasă şi să nu schimbăm ceea ce nu trebuie schimbat, ceea ce este bun şi acum“, a arătat el.

Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat săptămâna trecută un amendament al PNL care prevede: „Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit Regulamentului fiecărei Camere. La începutul legislaturii se constituie gru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 21 minute
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum o ora
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 34 minute
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 3 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 5 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum o ora
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum o ora
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°