Minerii chilieni salvaţi anul trecut după o captivitate de peste două luni în subteran au decis să dea statul în judecată pentru neglijenţă. Ei afirmă că nu au fost verificate condiţiile de securitate înainte de coborârea lor în subteran. Cei 33 de mineri au fost blocaţi la circa 600 de metri adâncime din august şi până în octombrie 2010. 31 dintre ei au hotărât să dea statul în judecată.
"Vrem să se ştie ce am trăit în fundul acestei mine", a spus şeful echipei de mineri, Luis Urzua. Minerii cer o indemnizaţie individuală de 540.000 de dolari din partea statului. Minerii cer şi ieşirea la pensie. Pe de altă parte, statul a sesizat justiţia pentru a-şi recupera cele 20 de milioane de dolari investite în operaţiunea de salvare a minerilor. Mina aparţine companiei San Esteban Primera , ale cărei fonduri au fost îngheţate.
Minerii acuză Serviciul de mine şi geologie că nu a verificat condiţiile de securitate. "Toată lumea ştia că în 2005 şi în 2007 au murit doi oameni în acea mină şi că era periculoasă", spune un alt miner.