Ce inseamna in realitate sa ai talent muzical: iei un cantec, oricare ar fi el, il treci prin filtrul tau, apoi ii reconstruiesti emotia si o transmiti mai departe transformandu-l astfel intr-o piesa cu totul noua. Oamenii talentati asta reusesc, sa te convinga sa vezi frumusetea artei lor si atat. Tot timpul am fost fascinat de frumusetea ce sta ascunsa vederii, cea pe care o intalnesti din pura intamplare, pe care o descoperi cand te astepti mai putin si care te socheaza cu atat mai mult cu cat esti invatat sa cauti doar in prim-plan, in camp deschis, asemenea momente, lucruri, fiinte. Si tot la fel de des am fost fascinat, bulversat, socat chiar de persistenta si inconstienta cu care se imping in fata, se promoveaza antitalentele, nulitatile. N-am sa pierd insa timp si spatiu vorbind despre cei din a doua categorie, evident, ci doar despre cei care merita, adica din prima. Peste tot in lume sunt asemenea diamante ascunse care, nefiind descoperite, isi raspandesc lumina doar pe o portiune restransa, uneori doar in familie si se sting la fel de necunoscute. Nu pot uita artistii de strada cu totul exceptionali din diferite orase de peste tot din lume care stapanesc perfect arta lor, desi sunt simpli amatori, si care nu o manifesta decat pentru o populatie extrem de restransa, respectiv, trecatorii care sunt din intamplare in proximitatea lor. Virtuozitatea cu care interpreteaza diferite bucati muzicale dificile, rapiditatea cu care schiteaza un portret in cateva secunde, indemanarea cu care executa numere de acrobatie sau mai stiu eu ce giumbusluc de mare compozitie, care pentru profesionistii consacrati sunt grele, reusind, dincolo de orice, sa transmita sentimente, toate sunt coplesitoare. Nu pot uita contrastul dintre banalitatea vreunei carciumi de mana a doua dintr-un orasel pierdut din Carolina de Nord unde am stat o perioada, in care petreceam macar o seara pe