Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Energia face prezenţa la Sibiu

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 13 mai 2009 ·

Formaţia gorjeană întâlneşte mâine campioana HCM Constanţa în meciul de deschidere a turneului final al Cupei României, organizat la Sibiu, elevii lui Vasile Stângă fiind cotaţi cu ultima şansă în competiţia KO. Cele mai bune opt echipe ale Ligii Naţionale în sezonul 2008-2009 îşi dau întâlnire, în perioada 14-17 mai, la turneul final al Cupei României, a doua competiţie handbalistică a ţării, care va avea loc în Sala Sporturilor „Transilvania" din Sibiu. Calificată de pe locul opt, Energia Pandurii Târgu Jiu va juca împotriva campioanei HCM Constanţa, misiune imposibilă pentru elevii lui Vasile Stângă, având în vedere problemele de lot şi de atitudine din ultimul timp. „Sper să nu facem act de prezenţă la Sibiu. Încă nu am intrat în vacanţă. Obiectivul meu este calificarea în finala Cupei României. Eu vreau, dar să vrea şi jucătorii! Mi-e frică de oboseala acumulată şi de lipsa lor de motivaţie. Poate atmosfera de la Sibiu ne motivează. Eu am discutat cu jucătorii şi majoritatate au promis că vor merge să se bată cu Constanţa. Sunt convins că jucătorii au ambiţia să facă un turneu bun. Probabil le e frică să nu se facă de râs. Va fi un prim meci pe viaţă şi pe moarte", a afirmat antrenorul Vasile Stângă. Tehnicianul nu poate conta pe Mazilu, Enache, Stanciu şi Vali Popescu (accidentaţi), iar alţii care sunt la final de contract sunt cu gândul în altă parte. „Ce schimbări să fac la cupă? Stăm în nouă jucători pentru turneul final al Cupei României, primii şapte, plus două rezerve, Păiuş şi Veljkovic. Enache, Mazilu, Popescu nu vor juca, iar Vasiloiu sigur va sta pe bancă. Avantajul echipelor mari este că au pe bancă jucători de aceeaşi valoare ca titularii. Constanţa are chiar trei echipe de aceeaşi valoare, în timp ce noi ne bazăm pe şapte jucători", a mai afirmat Stângă. Sibiu, târg de jucători! Antrenorul Vasile Stângă a găsit totuşi o modalitate de a-şi motiva j

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 56 minute
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 16 minute
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 3 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 3 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Aglomerație la ieșirea din țară către Bulgaria și Ungaria. Care este timpul de așteptare

Ziare.com acum 46 minute
Coloane de maşini s-au format miercuri, 1 mai, la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontier

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul C.S. Mioveni – F.K. Miercurea Ciuc, joi, 2 mai 2024, de la ora 17.00

Cancan acum 23 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal C.S. Mioveni – F.K. Miercurea Ciuc, joi, 2 mai 2024, de la ora 17.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE,

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 2 ore
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Nouă candidaţi s-au înscris pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara şi şase pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

News.ro acum o ora
Nouă candidaţi s-au înscris pentru Primăria municiăiului Tuimiăoara, în timp ce pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş s-au înscris 6 candidaţi.

Vremea

București
acum

20°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°