Autorităţile de supraveghere şi reglementare a sistemului financiar, reunite la sfârşitul săptămânii treute la Basel, au stabilit că băncile de importanţă sistemică, desemnate drept "prea mari ca să se prăbuşească", trebuie să-şi majoreze rezervele de capital cu 2,5 puncte procentuale peste minim.
Surse apropiate situaţiei au declarat că decizia ar viza circa 30 de bănci din întreaga lume. Analiştii consideră că decizia ar putea afecta în primul rând băncile europene. Comitetul de la Basel a refuzat să numească băncile care vor intra sub incidenţa măsurii adoptate în weekend.
Printre băncile vizate s-ar putea număra HSBC Holdings, Bank of America, Citigroup, Deutsche Bank, BNP Paribas, JPMorgan Chase & Co., Barclays şi Royal Bank of Scotland, potrivit unui analist al Morgan Stanley. UBS, Credit Suisse, Goldman Sachs şi Societe Generale ar putea fi obligate la o suplimentare mai "blândă" a capitalului, de numai două puncte procentuale.
Măsura are rolul de a preveni declanşarea unei noi crize financiare, similară cu cea care a urmat falimentului băncii americane de investiţii Lehman Brothers în septembrie 2008.
Autorităţile de supraveghere şi reglementare a sistemului financiar, reunite la sfârşitul săptămânii treute la Basel, au stabilit că băncile de importanţă sistemică, desemnate drept "prea mari ca să se prăbuşească", trebuie să-şi majoreze rezervele de capital cu 2,5 puncte procentuale peste minim.
Surse apropiate situaţiei au declarat că decizia ar viza circa 30 de bănci din întreaga lume. Analiştii consideră că decizia ar putea afecta în primul rând băncile europene. Comitetul de la Basel a refuzat să numească băncile care vor intra sub incidenţa măsurii adoptate în weekend.
Printre băncile vizate s-ar putea număra HSBC Holdings, Bank of America, Citigroup, Deutsche Bank, BNP Paribas, JPMorgan Chas