Liviu Mocan este unul dintre cei mai importanti sculptori romani ai momentului. Lucrarile sale sunt expuse in spatii publice din intreaga lume si sunt achizitionate de colectionari particulari la preturi de zeci de mii de euro. Dar ceea ce il face special pe Liviu nu este talentul sau, ci mai ales crezul sau. In timpul conversatiei sale cu Vlad Mixich, sculptorul Liviu Mocan ne-a dezvaluit o idee pe cat de fascinanta, pe atat de socanta.
Vlad Mixich: In zilele noastre e greu sa alegi formula de adresare potrivita unui dialog cu un artist consacrat. Cum e mai bine: maestre Liviu Mocan, domnule Mocan sau pur si simplu Liviu?
Liviu Mocan: As vrea sa te rog sa nu ma faci sa ma simt batran si ramolit, asa ca prefer sa-mi spui simplu, Liviu. Intrebarea ta imi aminteste de magarul lui Arghezi, care se simtea bine cand i se spunea maestre. Cand mi se intampla totusi sa fiu salutat in felul acesta, obisnuiesc sa raspund “corect nu se spune maestre, ci mai este”.
De ce spun asa? Pentru ca pe mine ma intereseaza in primul rand ceea ce sunt, nu ceea ce fac. Eu sunt in primul rand o sculptura, si apoi un sculptor. Iar maestre tine de profesie (mestere, sculptore), or asta e o categorie iar cealalta categorie e cea care tine de numele meu. Numele meu defineste statutul meu, eu fiind o sculptura, o creatie, si de aceea este mult mai valoros pentru mine sa-mi spui simplu, Liviu.
VECINUL MEU ESTE DUMNEZEU
V.M.: Cine l-a sculptat pe Liviu?
Liviu Mocan: Cine l-a sculptat e foarte simplu si foarte clar. Se vede cand privesti un fir de iarba ca doar acela care este Marele Creator ne zamisleste pe fiecare in parte.
V.M.: E oarecum intimidant sa stai de vorba cu un om care spune ca, atunci “cand mainile mele se adancesc in lut moale, simt mainile lui Dumnezeu”. E o metafora sau chiar traiesti in imediata v
