Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: Păcuiul lui Soare, locul ideal de pescuit

Publicat in Adevarul, vineri 18 martie 2011 ·

Pescarii înrăiţi se pot relaxa pe malul Dunării în zone cu farmec aparte şi peisaj de vis. Cele mai căutate locuri de pescuit sunt la cetatea Păcuiul lui Soare, dar şi pe malul românesc al Dunării la graniţa cu Bulgaria.

Un pescar care se respectă trebuie să aibă echipamente şi dotări de aproximativ 5.000 de euro. Unuia profesionist nu-i sunt suficienţi însă 30.000 de euro. Cei care nu au barcă pot apela la firme specializate care asigură transport pe Dunăre, cazare, masă, totul pornind de la 100 de euro pe zi. Viorel Cristea(42 de ani) este pescar de când se ştie. Aşa îi place să spună. A moştenit această pasiune de la tatăl său, unul dintre cei mai buni pescari din oraş. „Toată lumea îl poreclise „Pescăruşul“ pentru că stătea numai pe baltă. Aşa îmi spun şi mie acum. Am crescut, practic, printre bărci, undiţe, momeli şi mult peşte. Petreceam ore în şir pe malul apei. Este o senzaţie extraordinară. Eşti singur în faţa naturii mirifice, iar spectacolul pe care ţi-l oferă este unic “, spune pescarul.

Cele mai căutate zone

Cine doreşte să se relaxeze şi alege Bărăganul, trebuie să ştie că e musai să aibă barcă. Cele mai căutate locuri sunt la 10-15 kilometri în aval şi în amonte de Dunăre-braţul Rău, zona de la cetatea Păcuiul lui Soare, unde sunt ape foarte adânci şi la kilometrii 350-380 în zona de frontieră cu Bulgaria, un loc excepţional de pescuit, evitat de braconieri.

„ Aici se pot prinde mai multe specii de peste. Este vorba despre şalău, somn, crap, caras şi plătică, de regulă, cu greutatea cuprinsă între 5 şi 10 kilograme fiecare. Consider că un pescar profesionist trebuie să se respecte la toate capitolele: începând cu barca şi terminând cu momeli, undiţe, cârlige şi echipament de protecţie“, spune Viorel Cristea.

Ambarcaţiuni de închiriat

Pentru că pasiunea pentru sportul cu undiţa este atât de arzătoare, tânărul s-

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 33 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum 2 ore
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 3 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 5 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 3 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

16°
dum.

12°/17°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°