Vin spre Bucureşti, în Vinerea Mare, invitat la o emisiune a Antenei 3. Plec de la Sângeru dintr-un fel de inerţie a incapacităţii de a refuza. Rămân la Ploieşti un răgaz pentru revizia tehnică a autoturismului, la firma colegului meu de pasiuni vânătoreşti, Mircea Mihăilescu. Marginile oraşului al cărui cetăţean de onoare am fost uns acum câţiva ani, pentru merite care-mi scapă, miros a gudron. Un bărbat cam de vârsta mea se apropie cu prudenţă. Sunteţi, şi-mi zice numele... Mă rog, înţeleg că omul mă admiră. Îşi cheamă şi soţia, rămasă la o distanţă respectuoasă. Sunt din Valea Călugărească şi îşi fac târguielile de Paşti. Mă simt măgulit. Vorbim. Sărbători fericite, îmi urează omul la plecare. Sărbători fericite, îi doresc şi eu. Bărbatul se opreşte, iar chipul lui s-a posomorât brusc. Pentru mine nu mai există sărbători fericite. Şi-mi istoriseşte o tragedie. Unicul lor fiu, de 32 de ani, a fost ucis cu o lovitură de box metalic în încercarea (era jandarm) de a despărţi nişte indivizi care se băteau. Bunicii au rămas cu o nepoţică de 2 ani, dar de la Dumnezeu care-i mai ţine în viaţă.
În biroul gazdei mele aflu de pe un canal de ştiri că un bărbat de 62 de ani a fost ucis în pumni de un tânăr de 21 de ani la o trecere de pietoni din Craiova. Victima, de mână cu un copil, insultase botul limuzinei, deplasându-se prea lent.
Pe DN1 câteva maşini rulează spre Capitală. Rulez şi eu nestingherit. Doar la ieşirea din Ploieşti am înţepenit un timp, cât să facem loc unui trailer încărcat cu borduri, care mergea pe contrasens. Borduriada, una dintre cele mai scârboase afaceri, care goleşte vistieriile în folosul unor buzunare fără fund, nu stagnează de sărbători. Curând vor pune borduri de-a lungul gârlelor, iar baloţii de ciment, prin ordonanţă de guvern, vor deveni obligatorii în odăile apartamentelor. Dinspre Bucureşti, de parcă oraşul ar fi ame
