După fiecare călătorie în străinătate, mă întorc în ţară cu un caiet doldora de note hazlii (pentru „Lumea văzută de un român rupt în fund”) între care un loc fruntaş îl ocupă cele care transcriu interdicţii din diferite locuri: monumente istorice, muzee, pieţe, parcuri.

Îmi notez conştiincios interdicţiile mai aparte din credinţa că ele trădează mai mult decât orice altceva obiceiurile proaste ale celor care frecventează locul respectiv.

La toaleta unui mare aeroport internaţional am citit înscrisul „Strict interzis spălatul pe picioare în chiuvetă”. Dacă au pus un asemenea afiş, înseamnă că mulţi călători intrau la toaletă, se descălţau, îşi scoteau ciorapii şi, ridicând pe rând labele, ca la gimnastică artistică, se spălau pe ele cu sau fără săpun.

La această teorie a mea m-a dus gândul zilele trecute lectura colecţiei pe 1924 a cotidianului de limbă franceză „L’Indépendance roumaine”. În 1924, acest cotidian, rămas în istoria presei prin cronicile moderne izmenite ale lui Claymoor, e un oficios al Guvernului Liberal Ionel Brătianu. Printre altele, ziarul are o rubrică dedicată bunelor maniere. Teoretic şi practic, sfaturile şi îndemnurile respective sunt destinate Lumii înalte, singura în stare să citească franţuzeşte, dar mai ales singura dispusă să dea bani pentru a cumpăra o asemenea publicaţie simandicoasă.

Căutînd prin acest oficios articolele despre crima comisă de C.Z. Codreanu în 25 septembrie 1924, n-am putut să nu-mi arunc o privire şi pe alte pagini. Pe pagina a II-a, ziarul publică rubrica mondenă „Lumea şi Oraşul”, subintitulată „Carnetul meu”.

În două numere de la finele lui octombrie 1924 sunt reproduse „ca fiind absolut utile“ cititoarelor şi cititorilor ziarului sfaturile de bune maniere ale Contesei Riguide, iscălite în fiecare joi în publicaţia franţuzească „Oeuvre”. Parcurgând sfaturile susnumite, recomanda