Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Trafic cu morminte în „Eternitatea“

Publicat in Adevarul, marți 2 noiembrie 2010 ·

În acţiunile ilegale sunt implicaţi şi reprezentanţi ai firmei care administrează cimitirele.

Cimitirul „Eternitatea“ este închis de mai mulţi ani şi, teoretic, aici mai pot fi înmormântate doar rude ale celor care au locuri de veci. „Având în vedere că cimitirele sunt proprietatea municipiului, locurile de veci nu pot fi preluate prin vânzare-cumpărare de la persoane particulare. Ele pot fi transferate în familie, prin procedură succesorală. Conform HCL 166 din mai 2006, concesiunea se face doar pe 7 sau 25 de ani“, a declarat Ludmila Armaşu, de la Serviciul Comunicare al Primăriei Piatra Neamţ.

Anunţuri la „mica publicitate“

Cu toate acestea, ziarele sunt pline de anunţuri de genul „Cavou trei locuri, zona Eroi, cimitir Eternitatea“. „Este în dreptul intrării de peste drum de stadion, are deja 10 ani şi nu a fost înmormântat nimeni în el. Pentru cine întreabă costă 4.500 de euro, dar pentru cine vrea să cumpere, mai lăsăm“, a explicat doamna care a răspuns la telefon. „Mergeţi la doamna de la administraţia cimitirului, spuneţi că vreţi să cumpăraţi un cavou, pe care l-aţi găsit deja, şi vă învaţă ea cum să faceţi“, a mai explicat femeia.

Vasile Murariu, preşedintele filialei Neamţ a Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor“, spune că, deşi este interzisă vânzarea locurilor de veci în Cimitirul Eroilor, după Revoluţie, au apărut morminte care nu au nicio legătură cu eroii.

Acuzaţii împotriva veteranilor de război

„În spatele monumentului central şi-au făcut cavouri preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război, filiala Neamţ, Neculai Pruteanu, şi Constantin Vieru, ambii fiind încă în viaţă. Ba mai mult, Vieru şi-a trecut pe cavou, cu poze, şi prima soţie, şi actuala nevastă“, a declarat Vasile Murariu.

Neculai Pruteanu spune că s-ar putea să vrea să fie înmormântat la Buhuşi, oraşul lui de baştină, şi îl a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum o ora
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum o ora
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 3 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 50 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Ciolacu, întrebat dacă Iohannis l-a recomandat pe Cîrstoiu candidat la Primăria Capitalei: Nu, Doamne fereşte. Relaţia mea cu domnul preşedinte Iohannis este una instituţională. Nu am o relaţie politică / Ce spune despre Nicuşor Dan

News.ro acum 25 minute
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a negat afirmaţiile care au circulat în spaţiul public potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi recomandat cu medicul Cătălin Cîrstoiu candidat unic al alianţei PSD – PNL la Primări

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 52 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Doi tineri au murit la Suceava după ce au intrat cu motoscuterul într-un podeţ

Adevarul acum 31 minute
Doi tineri au murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident rutier produs în satul Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 4 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

1 Mai cu mici și bere: la ce spune ANPC să fim atenți

Wall-Street.ro acum 53 minute
Câteva zile ne mai despart de 1 mai, iar Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) vine cu recomandări specifice perioadei. Iată la ce trebuie să fim atenți când cumpărăm mici, dar și bere. Potrivit lui Paul Anghel, director gener

Vremea

București
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°