Intr-o casa veche, cu farmec, din partea frumoasa a Bucurestiului, fata in fata cu Schitul Darvari, veti gasi o filiala a unui holding care se prezinta, inca de pe Internet, ca “Grupul Salsa” (www.salsagroup.ro): restaurante, cluburi, catering si cine mai stie ce altceva. Aici e Salsa Picante, care nu e acelasi lucru cu Salsa Caliente, de pilda.
Casa e mica. In salile unde e restaurantul propriu-zis (doua camere cu un hol, la parter) eu am numarat vreo opt mese (cateva duble, e drept), destul de inghesuite si acelea.
Mai e ceva si la subsol, unde au pus niste canapele cu perne. Intr-o strafulgerare de inspiratie, cei de la Salsa s-au apucat sa vopseasca peretii in rosu aprins, violent. Apoi au adus niste mobilier rustic, auster, si niste barne de lemn. Rezultatul e original, intr-adevar!
Insa partea cu adevarat interesanta vine de la « concept ». Cat am stat noi la masa (cam un ceas si ceva), au venit mai multe « serii » de clienti, cei mai multi in grupuri. Mi s-a parut ca au luat cu totii meniul fix al zilei, fara prea multe intrebari. Au mancat iute si au sters-o, la fel de grabiti cum au venit. La plecare, la masa de langa noi erau deja pe terminate cei din a treia serie, deja. Toti tineri, corporatisti, si romani si straini, cel mai probabil de la multele firme din zona. Pareau sa aiba salarii bune si sa fie civilizati. Ba am vazut chiar o fata care iesea afara ori de cate ori ii suna telefonul – lucru care m-a impresionat profund.
Vazand ce e in jur, cine sunt cei care vin sa ia masa, ce si cum mananca si cronometrandu-le mental miscarile, studiindu-le reactiile si aducandu-mi aminte de pretul de 18 lei pentru meniul complet de pranz pe care l-am vazut scris mare pe tablita de la intrare, am dedus ca acesta e un restaurant in care oamenii din jur vin sa manance repede, fara multe pretentii si ieftin. Mi s-a parut a fi un rationame
