Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungureanu impune şi noului şef ANAF ţinta de venituri pe două luni, dar şi varianta altui obiectiv

Publicat in Romania Libera, miercuri 18 aprilie 2012 · ·

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut noii conduceri a Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) să colecteze venituri la bugetul de stat în echivalentul a 1,5% de PIB în două luni sau să prezinte în interval de o săptămână o altă propunere, dacă apreciază că obiectivul este nerealist, potrivit Mediafax.

"Dacă noua conducere consideră că ţinta de 1,5% pentru două luni nu este realistă, are la dispoziţie o săptămână să vină cu propria evaluare legată de ce înseamnă îmbunătăţirea activităţii ANAF", a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, la finalul şedinţei comitetului de combatere a evaziunii fiscale.

El a amintit că un nivel de performanţă identic i-a fos impus şi fostului preşedinte ANAF, Sorin Blejnar, şi că ţinta nu a fost atinsă, dar nici contestată.

"A existat o ţintă pe două luni pe care, în momentul în care a fost propusă, nimeni nu a combătut-o. N-am văzut poziţii critice exprimate public sau exprimate în cadrul şedinţei de data trecută a comitetului de combatere a evaziunii, legate de eventualul nerealism al acestei ţinte. Dimpotrivă, acum vedem că au apărut discuţii legate de faptul că ţinta era total nerealistă", a declarat Suciu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a refuzat să comenteze dacă neîndeplinirea acestei ţinte va duce la revocarea şi a actualului preşedinte ANAF, Şerban Pop.

Sorin Blejnar a fost revocat de la conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în urma unei discuţii avute, marţi, cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu, decizia de eliberare din funcţie fiind semnată de şeful Guvernului.

Conducerea ANAF va fi preluată de către Şerban Pop, fost vicepreşedinte al agenţiei în perioada în care Guvernul era condus de Călin Popescu Tăriceanu şi a fost schimbat prin decizie a premierului Emil Boc, în ianuarie 2009.

În luna februarie, şeful Guvernului a cerut min

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum o ora
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum 38 minute
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 54 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum o ora
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 51 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum 2 ore
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum o ora
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°