Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boala medicilor

Publicat in Jurnalul, marți 31 martie 2009 ·

Analizele nu arată bine. Chiar dacă "pacienţi" sunt de această dată chiar medicii. Sunt extenuaţi, agasaţi din toate părţile, hărţuiţi de mass-media.

În absenţa unor dotări corespunzătoare, a medicamentelor potrivite bolnavului şi bolii lui, medicii sunt constrânşi la tot soiul de improvizaţii. Adesea joacă pe lama bisturiului, când trebuie să pronunţe un diagnostic fără să aibă la îndemână o investigaţie imagistică, obligatorie şi de rutină într-o lume civilizată. Scrie reţete, face internări şi externări, efectuează consultaţii, răspunde la telefoane... Pleacă obosit de la cabinet şi se întoarce mai obosit şi plictisit. Parte dintre medici se pun la adăpost de cancere, tumori, terapii dure. Comunică din ce în ce mai puţin şi mai rar. Dau impresia că sunt imuni la suferinţele celor din jur. De fapt, este singura atitudine care-i mai poate salva de boala medicilor. Pentru că, da, există o boală a medicilor. Afecţiunea încă nu beneficiază de tratamente eficiente, nu iese la analizele obişnuite şi nici măcar la investigaţiile sofisticate. Boala medicilor români se vede pe faţă, în ochi, în gesturi, în mers... În numărul studenţilor la "medicină", în numărul medicilor români care pleacă în străinătate. Pentru că oricât de frumos, metaforic şi plin de recunoştinţă s-ar discuta despre medic şi medicină, totuşi, şi una, şi alta au nevoie de bani. Dar la noi, cei mai mulţi medici au salarii între 500 de lei şi 3.000 de lei şi doar 17,01% au peste 3.000 de lei. În timp ce, în UE, venitul mediu pe 12 ţări este de 12.000 de euro pe lună, iar venitul minim al unui rezident este de 1.200 de euro pe lună în Franţa şi de 1.800 de euro în Marea Britanie. Iar procentul din PIB alocat "sănătăţii" este umilitor. Boala medicilor români se cronicizează. Şi, o dată cu ea, starea de sănătate a naţiunii. Ar fi soluţii... chiar în al 12-lea ceas: un "program naţional pentru

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum 32 minute
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 4 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 11 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 11 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 10 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 11 ore
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°