Analizele nu arată bine. Chiar dacă "pacienţi" sunt de această dată chiar medicii. Sunt extenuaţi, agasaţi din toate părţile, hărţuiţi de mass-media.
În absenţa unor dotări corespunzătoare, a medicamentelor potrivite bolnavului şi bolii lui, medicii sunt constrânşi la tot soiul de improvizaţii. Adesea joacă pe lama bisturiului, când trebuie să pronunţe un diagnostic fără să aibă la îndemână o investigaţie imagistică, obligatorie şi de rutină într-o lume civilizată. Scrie reţete, face internări şi externări, efectuează consultaţii, răspunde la telefoane... Pleacă obosit de la cabinet şi se întoarce mai obosit şi plictisit. Parte dintre medici se pun la adăpost de cancere, tumori, terapii dure. Comunică din ce în ce mai puţin şi mai rar. Dau impresia că sunt imuni la suferinţele celor din jur. De fapt, este singura atitudine care-i mai poate salva de boala medicilor. Pentru că, da, există o boală a medicilor. Afecţiunea încă nu beneficiază de tratamente eficiente, nu iese la analizele obişnuite şi nici măcar la investigaţiile sofisticate. Boala medicilor români se vede pe faţă, în ochi, în gesturi, în mers... În numărul studenţilor la "medicină", în numărul medicilor români care pleacă în străinătate. Pentru că oricât de frumos, metaforic şi plin de recunoştinţă s-ar discuta despre medic şi medicină, totuşi, şi una, şi alta au nevoie de bani. Dar la noi, cei mai mulţi medici au salarii între 500 de lei şi 3.000 de lei şi doar 17,01% au peste 3.000 de lei. În timp ce, în UE, venitul mediu pe 12 ţări este de 12.000 de euro pe lună, iar venitul minim al unui rezident este de 1.200 de euro pe lună în Franţa şi de 1.800 de euro în Marea Britanie. Iar procentul din PIB alocat "sănătăţii" este umilitor. Boala medicilor români se cronicizează. Şi, o dată cu ea, starea de sănătate a naţiunii. Ar fi soluţii... chiar în al 12-lea ceas: un "program naţional pentru
