Nu merita sa iesi in strada doar pentru a-i schimba pe unii cu ceilalti. Dimineata, am avut nesansa sa apas pe butonul telecomenzii tocmai cind un protestatar nervos, din Piata Universitatii, se adresa unui generic „cetatean din fotoliu", aflat in fata televizorului: de ce nu iese in strada, alaturi cu el? Luat la rost intempestiv, dintre milioanele de cetateni din fotoliu, am gasit citeva motive. Descrisa binevoitor drept „apatica", ani la rind, societatea a improvizat, in cele din urma, un reality-show modest, sufocat de tensiune, dar incapabil de ratiune. Intrebarea este trista: dupa 22 de ani, de atita sint(em) in stare? Intelectuali, lideri de ONG-uri se chinuiesc sa stoarca din Piata ceva coerent, in stare de a fi aplicat in realitate. De cele mai multe ori, s-au izbit de un arsenal infantil: o gramada de poze prelucrate in photoshop, papusi vopsite, sicrie, luminari, colive, maimutareli, scandari monosilabice. Cam toate in loc de idei. Scandarile sint mediocre, viziunea saraca: un „jos" si o „demisie", mostenite de la Traian si Decebal. Piata nu are lideri, nu are personalitati credibile, nearondate politic, pe linga faptul ca rar de tot, printr-un noroc uluitor, televiziunile abia gasesc un protestatar capabil sa articuleze o propozitie logica, fluenta, intr-o limba romana. Intr-o saptamina de proteste, inca nu au fost puse pe hirtie, adunate de la participanti de catre un scrib binevoitor, 10, 20, 100 de revendicari agregate intr-un proiect pe internet. Vidul e atit de evident, incit el risca foarte usor sa fie coplesit si monopolizat de alte programe, proiecte ale diferitelor ONG-uri (nu ca ar fi rau). Partidele s-au grabit sa spuna ca stiu ce vor oamenii, dar este imposibil sa alcatuiesti ceva, chiar cu imaginatie. Asteptari asistentiale, pensii, salarii marite, proiectii utopice despre un viitor irealizabil, in conditiile economice actuale ale Romaniei, s