Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din Serie B, la Euro! Ogbonna e singurul jucător din lotul Italiei care în sezonul trecut a jucat în Serie B

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 9 iunie 2012 ·

Fundaşul se luptă cu Balotelli pentru titlul de primul jucător de culoare din istoria Italiei la un turneu final.

FC Torino a revenit în Serie A la finalul acestui sezon, iar drept bonus piemontezii au fost anunţaţi că vor avea un jucător în lotul pentru Campionatul European: Angelo Ogbonna. Fundaşul născut din părinţi nigerieni este singurul component al lotului de 23 al "Squadrei Azzura" care evoluează într-o ligă inferioară. Totuşi, există şanse ca el să joace titular la Euro, mai ales că apărătorul stânga titular, Domenico Criscito, nu poate participa la turneul din Polonia şi Ucraina, pentru că este implicat în ancheta meciurilor trucate. Ogbonna este fundaş central de meserie, dar în multe cazuri el a fost folosit şi în banda stângă a apărării. Cu toate acestea, conform Gazzetta dello Sport, selecţionerul Cesare Prandelli pare tentat să înceapă împotriva Spaniei cu o linie de apărare fără fundaşi laterali, formată din Bonucci, De Rossi şi Chiellini.

Joacă cu Spania, intră in istorie

Angelo ar putea deveni primul jucător de culoare din istoria naţionalei Italiei care joacă la un turneu final, în cazul în care îi ia faţa colegului de echipă, Mario Balotelli, omul cu care se "luptă" pentru această "distincţie". Atacantul are origini ghaneze, numele său iniţial fiind Barwuah, dar a fost adoptat şi crescut de la vârsta de trei ani de o familie de italieni. Interesant este că ambii au obţinut cetăţenia italiană abia la 18 ani, în ciuda faptului că s-au născut în "Peninsulă".

A driblat moartea în 2008

Ogbonna se află în acest moment la apogeul carierei, dar puţină lume a auzit despre clipele de cumpănă pe care jucătorul le-a traversat în 2008, când a fost la un pas să-şi piardă viaţa. Pe 12 decembrie a acelui an, el a pierdut controlul maşinii pe care o conducea pe un pod din apropiere de Torino şi a plonjat într

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorina Pintea, condamnată după patru ani la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru luare de mită. Decizia nu e definitivă

Libertatea acum 25 minute
Sorina Pintea, fost ministru PSD al Sănătăţii în perioada ianuarie 2018-noiembrie 2019, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare pentru luare de mită într-un dosar din 2020, a decis vineri, 26 aprilie, Tribunalul Cluj, potrivit Agerpres. De

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum o ora
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 41 minute
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum o ora
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum 42 minute
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 50 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 52 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°