Urmarind chiar si superficial scandalurile legate de numele propuse de USL pentru Ministerul Educatiei, concluzia este inevitabila. Primul Ministru si USL sunt pe cale sa genereze o criza destul de serioasa exact cand aveau mai putina nevoie de asa ceva. La ora la care sunt scrise aceste randuri, pare putin probabil ca actualul ministru al educatiei va putea ramane in functie. Niciun lider politic normal nu ar putea accepta costurile si riscurile sustinerii unui personaj precum domnul in cauza.
Intrebarea reala acum nu mai este persoana si bibliografia domniei sale. Problema este cu cine ar putea fi inlocuit. Situatia pare foarte delicata. O noua numire problematica ar impinge lucrurile pe o panta extrem de periculoasa pentru d-l Prim Ministru.
Si aici apare o problema: Rezerva de cadre a USL pare foarte subtire si vulnerabila. Greu de spus unde si cum o sa se gaseasca un nou amator de senzatii tari prin plutoanele de univesitari politic-antreprenoriali, profesori-doctori-ingineri-economisti, creatori de stiinta, cultura si civilizatie in reteaua universitatilor particulare si de stat din tara noastra.
In acest contex, pun in discutie doua posibile solutii:
Solutia 1: Primul Ministru poate face o miscare politica de mare anvergura rechemandu-l pe Daniel Funeriu la post. Avantajele politice ale unei asemenea sunt evidente si nu necesita elaborare. Sa spunem doar ca ele se vor manifesta ca un “win-win”: Pentru Primul Ministru personal, pentru reforma invatamantului, pentru climatul politic romanesc in general. Sa nu uitam ca o asemenea numire ar fi ceea ce in SUA se numeste un act politic “bipartisan”, un semn de normalitate. In fiecare administratie de la Casa Alba, Presedintele incearca sa aiba un ministru ce provine din opozitie.
Solutia 2: Primul Ministru poate face o miscare politica de o anvergura similara celei notate mai sus aducan
