Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inflaţia din Germania ne afectează buzunarele

Publicat in Jurnalul, luni 31 martie 2008 ·

Rata inflaţiei anuale în Germania a ajuns la 3,1% în luna martie, în creştere de la 2,8% în februarie, a anunţat luni biroul de statistică Destatis, citat de Wall Street Journal.

ANALIZĂ. Această creştere este peste aşteptările oficialilor germani şi alimentează temerile că o tendinţă similară se va înregistra şi în celelalte state din zona euro, în pofida încercărilor Băncii Centrale Europene de a menţine inflaţia sub nivelul de 2%. În luna februarie, rata inflaţiei anuale în zona euro a atins nivelul de 3,3% - cel mai ridicat de la adoptarea euro, în 1999. Potrivit Destatis, inflaţia a fost alimentată de creşterea preţurilor la combustibili, alimente şi băuturi. Cea mai mare creştere a înregistrat-o preţul la petrol - între 36% şi 44%. “Numai o scădere semnificativă a preţurilor - lucru pe care noi însă nu contăm - ar putea să aduce o relaxare imediată a dinamicii inflaţiei”, a estimat Alexander Koch, economist în cadrul filialei din München a băncii UniCredit. Nivelurile ridicate ale ratei inflaţiei în statele din zona euro face destul de puţin probabilă o reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană. Spre deosebire de Banca Angliei, BCE nu a recurs la reducerea dobânzilor pentru a răspunde turbulenţelor de pe pieţele financiare, invocând tocmai riscurile de creştere a inflaţiei. Astfel că rata dobânzii BCE este menţinută la 4% din iunie 2007. Rata inflaţiei anuale în Germania a ajuns la 3,1% în luna martie, în creştere de la 2,8% în februarie, a anunţat luni biroul de statistică Destatis, citat de Wall Street Journal.

ANALIZĂ. Această creştere este peste aşteptările oficialilor germani şi alimentează temerile că o tendinţă similară se va înregistra şi în celelalte state din zona euro, în pofida încercărilor Băncii Centrale Europene de a menţine inflaţia sub nivelul de 2%. În luna februarie, rata inflaţiei anuale în zona eu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 42 minute
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 54 minute
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum o ora
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 3 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 6 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°