Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul de eLearning implementat în Kazahstan de Siveco - finalist la European IT& Software Awards

Publicat in Mediafax, marți 26 februarie 2013 ·

Proiectul de eLearning implementat în Kazahstan de Centrul Naţional de Informatizare (CNI) în parteneriat cu Siveco România a adus celor doi parteneri titlul de finalişti în competiţia European IT&Software Excellence Awards 2013, la categoria celor mai bune soluţii dedicate sectorului public.

Peste 4.200 de resurse digitale educaţionale au fost implementate în 537 de centre de învăţământ din Kazakhstan, pentru 27 de discipline şcolare şi vocaţionale, precizează un comunicat al Siveco România remis agenţiei MEDIAFAX.

"Suntem mândri că acest proiect dezvoltat pe parcursul unui an, cu scopul de a susţine programul guvernamental de dezvoltare a învăţământului din Kazakhstan, primeşte deja recunoaşteri la nivel internaţional şi suntem convinşi că nu va mai trece mult până va reprezenta un exemplu de bune practici şi pentru alte ţări din regiune. Până în 2015, elevii şi profesorii din peste 50% din şcoli vor beneficia de soluţia de conţinut digital dezvoltată de companiile CNI şi SIVECO România. Aceasta realizează o schimbare de paradigmă în abordarea procesului de predare şi învăţare, pe baza căreia se va asigura tranziţia învăţământului kazah de la forma sa tradiţională la un sistem educaţional informatizat", a declarat Nurgaliyeva Gul Kumashevna, preşedintele Centrul Naţional de Informatizare, Kazakhstan, citată în comunicat.

Soluţia dezvoltată de CNI şi SIVECO România a primit aprecierea juriului pentru valoarea ei pedagogică şi nivelul crescut de interactivitate a utilizatorilor cu elementele multimedia din lecţiile virtuale, precum şi cu elementele de evaluare a cunoştinţelor dobândite. Proiectul a fost apreciat de asemenea şi pentru amploarea sa, soluţia de eLearning urmând a fi implementată în peste 90% din şcolile din Kazahstan până în anul 2020, conform strategiei de educaţie din Kazakhstan.

Peste 4.200 de resurse multimedia interacti

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°